TIMISOARA. Situatie halucinanta la Timisoara, dupa ce medicul Virgil Paunescu, cel care pretinde ca si-a administrat un vaccin neomologat impotriva COVID 19, pentru ca mai apoi sa recunoasca ca a folosit niste picaturi nazale, a declarat ca tratamentul aplicat in spitalele din Romania impotriva coronavirusului ‘nu are niciun efect’ si ca ‘e apa de ploaie’.
„Tratamentul pe care il aplica Romania este apa de ploaie, toate antiretroviralele alea nu au niciun efect. Singurul medicament eficient este anticoagulantul, dar intr-o doza serioasa, si plasma de la pacientii vindecati. Asta este tot. Antiretroviralele alea care costa enorm, ca este Big Farma, big marketing, sunt echivalentul unui paracetamol, numai ca te doare mai putin stomacul. Pentru toate medicamentele introduse in schemele de tratament pentru COVID nu exista nicio dovada stiintifica referitoare la faptul ca ar avea vreun efect. OMS-ul face niste recomandari, iar cand se ajunge la nivel national, in baza recomandarilor OMS, autoritatile emit protocoale care devin obligatorii. Faptul ca avem un numar foarte mare de morti comparativ cu tarile vecine inseamna ca ceva nu este in regula cu protocoalele de tratament. Eu as face si un studiu cu anticoagulante si la pacientii asimptomatici, care s-ar putea sa fie, cel putin unii dintre ei, de a face tulburari de coagulare, dar care nu sunt evidentiabile la analize. Tulburarile de coagulare au fost insotite de teste de laborator normale, asta am observat. Este un mecanism care nu este cunoscut inca. Pacientul este posibil sa se afle intr-un pericol iminent, dar nu se manifesta”, a afirmat profesorul Virgil Paunescu, seful institutului de cercetari Oncogen din cadrul Spitalului Judetean Timisoara pentru National.
„Noi am pus un proiect de cercetare pentru a vedea care este cantitatea minima de plasma autoimuna care ar putea fi administrata in scop protectiv la personalul vulnerabil, adica cel medical cu o anumita varsta. Pentru ca administrarea plasmei le ofera o protectie de trei saptamani, atat cat rezista anticorpii din plasma, iar in aceste trei saptamani, daca omul se infecteaza, se va vaccina natural, facand o forma foarte usoara a bolii, el fiind protejat intr-o anumita masura”, a mai declarat prof.dr.Virgil Paunescu, citat de bugetul.ro.
Medicii de la Spitalul Victor Babes care au vindecat peste 530 de oameni de coronavirus iau pozitie
Medicii eroi de la Spitalul Victor Babes din Timisoara, cel mai performant din Romania in lupta impotriva coronavirusului, se delimiteaza categoric de afirmatiile profesorului Paunescu.
„Medicii specialisti ai Spitalului Clinic de Boli Infectioase V. Babes Timisoara se delimiteaza de afirmatiile dl Prof Virgil Paunescu prin care sustine ca terapia anticovid folosita in spitale este apa de ploaie si prin care se irosesc bani. Reamintim comunitatii importanta respectarii tuturor regulilor de prevenire a imbolnavirilor si a prezentarii precoce la spital in caz de infectie pentru instituirea terapiei in fazele incipiente ale bolii„, transmit reprezentantii Spitalului Victor Babes din Timisoara.
Va reamintim, profesorul Virgil Paunescu, directorul Oncogen, este acum supus unei anchete interne dupa ce a anuntat ca si-a administrat un vaccin neomologat impotriva COVID 19. Detalii mai jos!
UPDATE: Managerul Spitalului Judetean Timisoara, seful medicului Virgil Paunescu: Declaratiile nu reprezinta viziunea institutiei noastre
„Nu comentez. E o parere personala a dansului, care nu reprezinta viziunea institutiei noastre. Mai multe despre acest subiect voi declara la o conferinta de presa care va avea loc vineri. Desi exista dreptul la opinie, ar trebui sa ne limitam pe ariile noastre de expertiza si sa lasam specialistii care au vindecat mii de oameni sa isi faca treaba„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Raul Patrascu, directorul Spitalului Judetean din Timisoara.
Spitalul Judetean Timisoara a revenit cu noi precizari legate de declaratiile medicului de la Oncogen, institut subordonat acestei unitati medicale, cea mai mare din vestul Romaniei.
„Ca urmare a declaratilor in spațiul public ale Prof. Dr. Virgil Paunescu cu privire la tratamentul impotriva virusului Covid-19, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta ,,Pius Brînzeu” din Timisoara face urmatoarele precizări:
-întreg personalul medical al instituției se delimitează de afirmațiile facut de Dr Virgil Paunescu;
-consideram ca specialistii in domeniu patologiilor infectioase sunt îndreptățiti sa ofere tratamentul de specialitate pacientilor infectați cu Coronavirus ;
-numarul urias al pacientilor vindecați de acest virus demonstrează in mod indubitabil ca ceea ce fac medicii de la Spitalul de Boli Infectioase ,,Victor Babes” din Timisoara este un real succes si demonstrează profesionalismul lor precum si eficacitatea tratamentului;
-SCJUPBT face apel la rațiunea tuturor de a discerne lucrurile si de a avea incredere, in continuare, in specialistii care fac eforturi uriase pentru a gestiona aceasta situatie delicata nu numai pentru Romania cat si pentru întreg mapamondul„, transmit reprezentantii Spitalului Judetean Timisoara.