Opinia Timisoarei

Medicii de top de la Spitalul Medici’s. Ciprian Duță: ‘Eram olimpic la matematică, iar dintr-odată a apărut pe biroul meu un tratat de Anatomie. M-am îndrăgostit mai tare de chirurgie’. Azi este singurul doctor din Timișoara care operează cancere cu robotul da Vinci

TIMISOARA. O dragoste la prima vedere, mult curaj, o doză uriașă de curiozitate și foarte multă muncă. Așa s-ar putea rezuma, în câteva cuvinte, cariera de succes a prof. univ. dr. Ciprian Duță, unul dintre medicii cu care Timișoara se mândrește, autor al unui șir lung de premiere medicale. Acum, cu toată dăruirea, își desfășoară activitatea la Spitalul Medici’s din rețeaua MedLife din Timișoara, cel mai modern spital privat din România.

Ciprian Duță s-a îndrăgostit la prima vedere de medicină, iar această mare iubire a început cu un tratat de Anatomie, care s-a ‘rătăcit’ pe biroul său. Tânărul, pe atunci, Ciprian Duță, era pasionat de matematică, chiar olimpic în acest domeniu, care se pregătea intens pentru a deveni un bun inginer, când, într-o zi, a găsit compendiul de Anatomie pe masa de studiu. Curiozitatea l-a făcut să deschidă coperțile și să pătrundă într-o lume fascinantă.

Am o soră, care este cu trei ani mai mare ca mine. În perioada respectivă, la începutul anilor ’80, la mare modă era ingineria, era Politehnica, așa că ea a făcut Politehnica. Tatăl meu, inginer. Eu, olimpic la matematică. Deci, era clar drumul pe care ar fi urmat să merg. Și, în clasa XI-a, întâmplător, a apărut pe biroul meu un Tratat de Anatomie al lui Victor Papilian. A apărut brusc, așa… pe masă. Și eu l-am luat, m-am uitat, m-am întrebat, <dar cum a ajuns ăsta aici?> După aceea, am aflat că l-a pus tata acolo. Mi-a spus: <păi nu te-ai gândit tu să mergi la Medicină?>. Citind acel Tratat de Anatomie, m-am îndrăgostit, și asta se întâmpla în clasa a XI-a. Am găsit acolo o poveste, e foarte frumoasă cartea, chiar e foarte frumoasă, o poveste legată de structura corpului uman, care mi-a deschis mintea. Ca atare, m-am apucat să învăț, pentru că se intra foarte greu la Medicină, și am lăsat matematica deoparte, învățând biologia”, își amintește Ciprian Duță.

Pasul spre Medicină nu a fost unul simplu, mai ales că era foarte mare concurența, iar examenul unul complex, și nu de tip grilă cum e acum. S-a pus pe treabă, apoi s-a prezentat încrezător la examen în București, chiar dacă erau nu mai puțin de 7 candidați pe un loc. Acest lucru nu l-a descurajat deloc și a intrat din prima încercare.

În timpul facultății l-au fascinat două domenii: cardiologia intervențională și chirurgia.

Nu știam pe care să o aleg. Atunci era o perioadă, când am terminat facultatea, cu stagiatură. Trebuia să faci stagii de șase luni în diverse discipline. Și, atunci, am început cu cardiologia. Și mi-a plăcut foarte mult. Am făcut cardiologie. Pe atunci nu exista Institutul de Boli Cardiovasculare, erau numai cardiologia de la Spitalul Județean și cea de la Spitalul Municipal. Eu eram la Spitalul Județean și mi-a plăcut foarte mult. După care, la următorul stagiu, am mers la chirurgie. Și m-am îndrăgostit mai tare de chirurgie. Așa am rămas la chirurgie”, povestește medicul.

Ciprian Duță a rămas să profeseze la Timișoara, avându-l ca mentor pe profesorul Constantin Caloghera. Nu i-a trecut nicio clipă prin minte să plece și să profeseze în străinătate, dar a urmat fel de fel de cursuri de pregătire în țări precum Italia sau Germania. De altfel, în Italia, la Napoli, a fost și la primul astfel de curs de pregătire în chirurgia laparoscopică. Se întâmpla la începutul anilor ’90.

A început atunci o revoluție în chirurgie. Revoluția în chirurgie a însemnat introducerea chirurgiei laparoscopice. Noi am fost foarte rapizi în asta. Entuziaști, am făcut eforturi să convingem universitatea, nu spitalul, că spitalul niciodată nu a cumpărat nimic, am reușit să-i convingem să cumpere aparatura necesară chirurgiei laparoscopice, care era si este scumpă. Așa că, noi am început chirurgia laparoscopică în 1993, destul de repede față de evoluția pe plan mondial. Chiar dacă la început a fost un efort important pentru noi să învățăm, să nu ne fie frică, pentru că era ceva nou peste tot în lumea asta, n-aveai de unde să înveți. Dar ne-au dat curaj și încredere si pacienții. Pentru că pacienții auziseră de astfel de intervenții și veneau și cereau, <dar nu mă faceți laparoscopic?>”, își amintește medicul Ciprian Duță.

După acest moment, pentru chirurgul Ciprian Duță au urmat premierele. Deja nu le mai știe numărul. Dar una dintre ele poate spune că ”i-a rămas la suflet”.

Deja aveam multe experiențe de premiere. La un moment dat, prin 2007, am fost la un congres european de chirurgie laparoscopică, unde a venit un medic indian care a prezentat prima operație la care toată sala a rămas mută. El operase o femeie căreia i-a scos apendicele prin gură. Era chirurgia prin orificii naturale. Adică, a intrat în stomac, a făcut o gaură în stomac, a pătruns în abdomen, a scos apendicele prin stomac, și a cusut stomacul la loc.
Și atunci, văzând asta, mi-am spus: <extraordinar!> (…) La scurt timp am făcut-o și eu unei fete tinere, am stat de vorbă cu ea, i-am explicat cum procedez, și am scos apendicele transvaginal. Femeia a avut copii, n-a avut nicio problemă. Ba chiar a stat la interviuri după aceea și a zis, <mă simt excepțional, n-am nicio durere, n-am nicio tăietură>”, a spus medicul.

După 2006, Ciprian Duță și-a îndreptat atenția spre ceva ce nu părea o boală, dar care ulterior a devenit o problemă a întregii umanități: obezitatea. A fost printre primii medici români care au pus inelul gastric pentru a ajuta pacientul să slăbească. Nu a vrut să fie singurul din Timișoara care făcea acest tip de operație, așa că a ajutat o echipă de tineri medici să se perfecționeze în străinătate. Astfel, Timișoara urma să aibă un adevarat ‘comando’ de doctori care să lupte cu obezitatea. Iar echipa s-a confruntat și cu cea mai mare problemă… una de 321 de kilograme. Un tânăr, poreclit ”Mr. Big”, care avea obezitate morbidă, a fost supus intervenției chirurgicale, iar acum are 100 de kilograme și este cât se poate de sănătos.

Mesele de operație, în mod obișnuit, țin până la 190 de kg. Și, atunci, noi ne-am confruntat cu problema infrastructurii, tânărul n-avea cum să încapă pe o masă. Am făcut niște compromisuri îngrozitoare, niște inovații, am unit două mese. Ne-am tot gândit cum să îl ridicăm ca să intervenim. Bun. Am fost la Dedeman, am luat niște cârlige ca alea de șuncă, cu lanțuri, și le-am pus pe o macara ca să ridice unele părți… Așa a fost lupta aia cu operația lui Mr. Big. Cred că acele lanțuri sunt încă și acum la Județean, puse într-o cutie”, își amintește Duță.

A urmat apoi, începând din 2015, o altă ”aventură medicală” pentru Ciprian Duță: robotica.
A descoperit cum, cu ajutorul unui robot, se poate lucra minim invaziv pentru a salva pacienți de boala secolului – cancerul.

De atunci am avut iarăși o serie de premiere, fel de fel de premiere, în care robotic am operat cancer de esofag, cancer de stomac, și așa mai departe. Pentru cancer robotul este excepțional. Chiar și acum am făcut o operație robotică, dar nu pentru cancer, ci una ginecologică, dar robotică. Ai o serie de avantaje excepționale. Sigur, se pune în discuție chestiunea cost-eficiență, că aici este problema. <Dom’le, chirurgia robotică este mai scumpă decât chirurgia deschisă>. Evident, dar, dacă pentru pacientul respectiv operația este mai de calitate, îi asigură, spre exemplu, la oncologie, o supraviețuire mai lungă, asta are preț?”, se întreabă chirurgul.

Medicul Ciprian Duță a fost printre cei care au luptat și cu sistemul, ani de zile, pentru a convinge decidenții că robotica este viitorul medicinei, iar acest tip de chirurgie revolutionară poate salva vieți afectate de cancer. În cele din urmă, a fost adoptată în Parlamentul României Legea pentru prevenirea și combaterea cancerului. A fost promulgată de șeful statului, însă nici în ziua de azi nu are normele de aplicare.

Cu o experiență covârșitoare, acum chirurgul Ciprian Duță și-a găsit locul la noul Spital Medici’s MedLife din Timișoara, o investiție de 25 de milioane de euro. Condițiile de muncă, spune el, sunt incomparabile cu cele de la un spital de stat.
În plus, el este singurul medic din oraș care poate folosi Robotul da Vinci pentru a opera cancerul. Mai întâi are o discuție cu pacientul despre ceea ce înseamnă o astfel de intervenție, cum se desfășoară ea și care sunt avantajele și dezavantajele. Acestea din urmă țin în principal de costuri. Asta pentru că CNAS încă nu decontează astfel de operații.

Viitorul chirurgiei robotice din Timișoara sună bine și asta cu implicarea medicului Ciprian Duță care vrea să deschidă, la Spitalul Medici’s MedLife din Timișoara, primul centru de chirurgie robotică.

Am stabilit niște echipe de ginecologi, urologi, și specialiști în chirurgie toracică pe care îi trimit acum la certificare, să învețe. Acum suntem în etapa asta. În următoarea jumătate de an se vor pregăti”, a precizat Ciprian Duță.

Duță a explicat și cum funcționează Robotul da Vinci: ”Chirurgul stă la o consolă și are instrumentele, are două manete, ca la joystick, ca la jocurile Nintendo sau PlayStation. Eu fac operația uitându-mă atent pe un ecran, iar instrumentul funcționează mai încolo. Avantajul e gradul de libertate mult mai mare decât ți-l oferă mâna omului. Apoi tremurul omului nu există. Indiferent dacă îți tremură mâna sau nu, robotul nu tremură. Vizibilitatea este tridimensională, este ca în atlas. Este extraordinar. Eu pot să mă duc cu mare precizie în spații foarte-foarte mici”.

CITESTE SI: Robotul da Vinci X, instrumentul de ultima generatie cu care medicii fac cele mai complexe operatii. Este folosit in cel mai modern spital privat din Romania, Medici’s din Timisoara. VIDEO

Cum vede medicul Ciprian Duță viitorul medicinei timișorene? Unul strălucit.

La cei 62 de ani ai săi, acum este momentul să ajute și alți tineri medici să se perfecționeze în țară sau în străinătate și deja a făcut acest pas. În ceea ce îi privește studenții mediciniști, de la an la an aceștia, spune el, sunt tot mai buni, tot mai interesați de acest domeniu.

Dar atunci când omul Ciprian Duță va avea mai mult timp liber, cu mâinile sale precise de chirurg va face… tâmplărie, așa cum a învățat în copilărie de la bunicul său. E o promisiune pe care și-a făcut-o! Sau va colecționa machete de trenuri, mai ales că a fost fascinat încă de mic de trenuri, tatăl său fiind inginer de electrificare la CFR. Da, acel inginer CFR-ist care într-o zi a ”uitat” pe biroul fiului său… un Tratat de Anatomie.

 

Exit mobile version