TIMISOARA. Se apropie predarea de stafeta in administratia locala. Presedintele Consiliului Judetean Timis Alin Nica anunta ca nu va mai candida in alegerile parlamentare pe listele Fortei Dreptei, asa cum planuia initial si transmite un mesaj celor cu care a colaborat in cei 4 ani in fruntea CJ Timis.
„Mai sunt puține zile până la finalul mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Timiș și vreau să mulțumesc echipei care, timp de patru ani, m-a susținut și a lucrat alături de mine. Când spun echipă mă refer la consilierii personali, dar, mai ales, mă gândesc la angajații din aparatul de specialitate al CJ Timiș, la primari și la timișenii care mi-au acordat încrederea la vot.
Pentru echipa care mi-a fost alături, rămân în Consiliul Județean Timiș, în calitate de consilier județean. Avem rezultate frumoase și sunt convins că voi contribui, în continuare, la dezvoltarea județului. Nu plec la București, nu candidez la parlamentare. Bucureștiul nu este o miză pentru mine deoarece cred că cine vrea cu adevărat să lucreze pentru Timiș, o poate face de aici.
Gândurile mele de recunoștință merg și către colegii din presă, am doar cuvinte de laudă pentru modul în care informează publicul și prezintă activitatea administrației publice.
Nu am spus-o des, deși ar fi fost cazul să o spun în fiecare zi, mulțumesc familiei mele care a stat neclintită alături de mine, indiferent de deciziile luate și greșelile făcute. Fiecare dintre cei de mai sus, fiecare dintre dumneavoastră care mă susțineți online, ați pus umărul la acest mandat, lucru pentru care mă înclin și mulțumesc„, a transmis pe pagina sa de Facebook Alin Nica.
La finele acestei luni, la presedintia Consiliului Judetean Timis va trece Alfred Simonis, ales in functie in alegerile locale din 9 iunie.