Papa Francisc a tinut sa le transmita un mesaj femeilor din intreaga lume, cu ocazia Zilei Internationale a Femeii. A atras atentia, la Vatican, ca „o lume in care femeile sunt marginalizate este o lume sterila”, mentionand totodata ca ziua de 8 Martie este o buna ocazie „de a sublinia importanta femeilor”.
„Femeile nu numai ca sunt cele care dau nastere vietii (…), ci au capacitatea de a intelege lumea cu alti ochi si de a simti lucrurile cu un suflet mai creator, mai tandru si cu mai multa rabdare”, a afirmat Suveranul Pontif cu prilejul Zilei Internationale a Femeii, scrie realitatea.net.
Intr-un scurt discurs rostit de la fereastra Palatului Apostolic de la Vatican, el a trimis un „salut tuturor femeilor care, zi de zi, incearca sa construiasca o societate mai umana si mai primitoare”.