Au crezut că odată cu intrarea României în spațiul Schengen și visul de a ajunge într-o țară din Vestul Europei se va împlini mai ușor.
Chiar și după intrarea în spațiul de liberă circulație polițiștii de frontieră continuă controalele aleatorii.
Una dintre verificări a dus la descoperirea a patru asiatici, în punctul de trecere al frontierei Nădlac.
Cei patru bărbați au fost găsiți ascunși în lada de depozitare de sub semiremorca unui tir condus de un român, culcați pe niște pături, care să îi protejeze de frig.
Migranții provin din Siria și Irak și au fost reținuți de oamenii legii.
„Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul român și trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.„, transmit reprezentantii Poliției de Frontieră