Opinia Timisoarei

Mii de sarmale pentru pofticiosi si un program pe inima banateanului, in festival, aproape de Timisoara. Ce se pregateste

Concursuri fel de fel, concerte de muzica populara, muzica usoara, si nu numai, bucate alese proaspat scoase din ceaun.

CITESTE SI: Fixat cu mare finete fata de axa Pamantului, functioneaza de o jumatate de secol, intr-un singur loc, nu departe de Timisoara. Povestea monumentului ce nu poate fi mutat 

Toate acestea ii asteapta pe timisoreni la cea de-a patra editie a Festivalului Veveritelor.

Festivalul Veveritelor face parte dintr-o serie de manifestari care debuteaza Buzias, la 30 de kilometri de Timisoara, la finalul lunii mai – inceput de luna iunie.

La fel ca si anul trecut, Zilele Veveritelor va avea loc la intrarea in Parcul din Buziaș, iar anul acesta, veveritele vor fi sarbatorite in 3 iunie.

Cel mai delicios moment al festivalului incepe cand bucatari iscusiti vor pune ceaunele pe foc, iar in ele vor aseza cu grija cele mai gustoase bucate, dar mai ales sarmale care abia asteapta sa fie infulecate de pofticiosi. Va avea loc si un concurs de mancat sarmale, iar cele mai bune vor fi premiate.

Pe scena festivalului vor urca dansatori și interpreti de muzică populară din Banat.

Zilele Veveritelor incheie manifestarile dedicate Zilelor Culturii Buziesene, in cadrul carora va fi sarbatorita si Colonada, simbolul statiunii de langa Timisoara. Va avea loc o parada a costumelor de epoca, dar si concerte sustinute de Connect-R and Band și Alessia (2 iunie).

Exit mobile version