In comunicatul postat miercuri seara pe site-ul ministerului, Daniel Chitoiu precizeaza ca a fost informat de problemele aparute in procedura de depunere on-line din cadrul schemei de minimis si a dispus imediat demararea unei anchete interne impreuna cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) si alte institutii competente din domeniul sigurantei IT.
„Din primele investigatii a rezultat faptul ca resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente in urma anticiparii gresite a numarului mare de firme care sunt interesate. Astfel, au aparut blocaje si mesaje de eroare in accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis„, se arata in comunicat.
Ca urmare a problemelor aparute, ministerul a decis anularea sesiunii de inregistrari on-line desfasurate miercuri si reluarea la o data ulterior stabilita, pentru „a oferi egalitate deplina de sanse tuturor IMM-urilor interesate” si pentru a elimina suspiciunile „cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri”.