TIMISOARA. Se lucreaza foarte serios la primul tronson al autostrazii Timisoara – Lugoj, a incercat sa arate sambata constructorul, la vizita ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Dupa ce a deschis circulatia pe Autostrada Timisoara – Arad si a vizitat soseaua spre Oradea, Boagiu s-a intors in Timis, unde a analizat lucrarile la prima portiune a soselei ce ne leaga de Lugoj.
“Am luat foarte serios apelul pe care l-ati facut, ca sa ne mobilizam sa lucram si in perioada anotimpului rece, in asa fel incat sa respectam termenul limita”, i-a spus Stefan Serbu, coordonatorul lucrarilor de pe soseaua ce leaga Timisoara de Lugoj.
“Deci ramane cum mi-ati promis, adica va fi primul tronson de autostrada de pe noul coridor care se termina in 2012?”, a intrebat Boagiu. Fara sa stea pe ganduri, constructorul i-a dat asigurari ca asa se va intampla si ca nu trebuie sa se indoiasca nicio secunda ca primul lot din Timisoara – Lugoj nu se termina in 2012.
“Ne aflam pe Timisoara-Lugoj, lotul 1, despre care stim ca este primul care va fi terminat in 2012. Faptul ca pe acest santier lucreaza peste 600 oameni dovedeste faptul ca avem in fata un constructor care este motivat sa termine lucrarea. Dincolo, pe Timisoara-Arad, au lucrat 500 de oameni pe 32 de kilometri. Asta face diferenta cand vrei sa lucrezi repede si sa iti finalizezi lucrarile si sa iti incasezi bani de la statul roman”, a explicat Anca Boagiu.
Ea a vorbit si despre programul de autostrazi, care este foarte important sa mearga mai departe.
“Oricat de multe piedici am intampina, trebuie sa le depasim si sa avem parteneri seriosi asa incat bugetul pe care il avem alocat, adica 2 miliarde de euro, sa fie cheltuit. Eu am convingerea ferma ca in 2013 vom avea autostrazile construite”, a mai spus ministrul.
Cat despre cel de-al doilea tronson al autostrazii Timisoara – Lugoj, care s-a pierdut dupa ce o firma participanta la licitatie a depus contestatie, Boagiu crede ca lucrurile se vor rezolva in curand.
“Am avut parte de o evaluare ciudata facuta de instanta care a depasit ca rigurozitate – si aici sunt ironica – chiar o comisie de evaluare. A stiut cate puncte trebuie sa dea, cate tone de asfalt trebuie sa evaluze. Eu sper ca anul acesta sa semnam si lotul 2, asa incat sa putem sa demaram lucrarile, pierzand din economiile pe care le avem 35 de milioane de euro, diferenta dintre castigatorul declarat de comisia de evaluare si castigatorul declarat de doua judecatoare”, a precizat ministrul Transporturilor.
Lucrarile la aceasta autostrada au demarat in toamna acestui an. Termenul de finalizare, pentru 35,6 km, a fost stabilit pentru luna aprilie a anului 2013. De lucrari se ocupa 3 firme: Spedition Umb, Tehnostrade, si Carena Spa Impresa di Construzioni. Valoarea lucrarii este de 210 milioane de lei, 85% venind de la Uniunea Europeana, iar 15% de la bugetul de stat.