”Este cazul sa analizam cat de eficient este si trebuie vazut daca putem inlocui acest program cu unul de after school in care sa fie inclusa o masa calda pentru copii, acolo unde este nevoie. Trebuie sa fie dispuse si autoritatile locale, si parintii si trebuie sa existe si loc. Sunt multe aspecte de analizat”, a precizat Mihnea Costoiu.
Principalele problemele pe care le-ar putea avea un asemenea program sunt, evident, cele financiare. ”Haideti sa vedem intai ce inseamna aceste cheltuieli. Si atunci ce sa facem acolo unde laptele si cornurile se arunca, sa continuam sa furnizam aceste produse ca ele sa nu fie folosite? Cred ca trebuie sa economisim banii acestia si sa eficientizam cheltuirea banilor tarii pentru a avea cele mai bune rezultate”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, inlocuirea laptelui si cornului cu o masa calda pe zi ar atrage la scoala mai multi copii din categoriile defavorizate. ”Am avut o rata de succes extraordinara cu acest program in anii 2000, cand foarte multi copii din zone defavorizate, din familii dezorganizate, din populatia roma, trebuie sa recunoastem acest lucrul, care au raspuns chemarii scolii pe baza acestui program. In acest moment, insa, nu mai raspund atat de mult, asa ca trebuie sa vedem care sunt mijloacele prin care putem sa aducem copiii la scoala”, a explicat Costoiu.
Intrebat daca ideea unui program de tip masa calda nu ii apartine fostului ministru al Invatamantului, Daniel Funeriu, ministrul delegat pentru Cercetare Stiintifica a refuzat sa raspunda si s-a enervat. Mihnea Costoiu a argumentat refuzul spunand ca ”nu vrea sa fie rau”.