TIMISOARA. Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, prezent joi la Timisoara a afirmat din nou ca nu crede ca presedintele statului, Klaus Iohannis, nu va respecta decizia Curtii Constitutionale de revocare din functie a sefei DNA, Codruta Kovesi, decizie luata de magistrati saptamana trecuta.
CITESTE SI: ‘Sa i se taie capul!’ Vremurile in care erau pedepsiti cu moartea cei care taiau copaci la Timisoara
Tudorel Toader a explicat ca nu crede ca seful statului va da un exemplu de nerespectare a unei legi fundamentale si a vorbit si despre sanctiunile pe care le-ar presupune o astfel de deizie.
‘Constitutia spune ca… si jurisprudenta CCR spune ca toti trebuie sa ne indeplinim obligatiile izvorate din legea fundamentala în baza principiului cooperarii si a principiului loialitatii fata de valorile constitutionale. Eu am mai spus si îmi exprim ferma convingere: nu cred ca presedintele republicii, indiferent cine e azi, cine va fi maine sau peste 7 ani de zile, nu cred ca va da romanilor un exemplu de nerespectare a legii fundamentale, pentru ca atunci ala care a trecut strada pe rosu de ce sa raspunda daca altul încalca sau nu respecta Constitutia?’, a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justitiei a explicat ca in czul in care decizia CCR nu va fi respectata, fapta nu poate fi pedepsita cu amenda ori inchisoare, insa ca exista obligatia respectarii Constitutiei.
‘Prin urmare, n-avem amenda de la pana la sau închisoare de la pana la, dar avem obligatia respctarii Constitutiei si sanctiunile care nu sunt alea clasice, pentru ca un singur titular al acestei demnitati avem în tara, sunt cele care pot sa decurga chiar din legea fundamentala. Eu nu cred ca poporul va privi favorabil o posibila conduita, în care eu v-am spus ca nu cred, de nerespectare a unei decizii a CCR, de nerespectare a Constitutiei. Nu cred’, a mai spus Tudorel Toader.subliniind ulteroior ca cea mai mare sanctiune intr-un astfel de caz ar fi votul alegatorilor.
‘Pana la urma, sanctiunea suprema – ca si puterea asta pe care noi o delegam, împartim statul de drept în trei puteri, puterea asta vine de la popor, de la cel care îti da puterea în procesul electoral si alegatorii te pot sanctiona la momentul respectiv. Mie mi-ai dat o amenda ca am trecut neregulamentar, iar pe tine te alegem ca nu ai respectat legea fundamentala?’, a afirmat Ministrul Justitiei.
Tudorel Toader s-a referit, in timpul conferintei de la Timisoara, si la suspendarea din functie.
‘Plus de asta, exista si alta sanctiune, mult mai severa, dar la care eu nu vreau nici macar sa pronunt institutia, pe care dvs. o stiti si care ultima data s-a aplicat acum 6 ani de zile’, a afirmat ministrul, referindu-se la suspendarea din functie a lui Traian Basescu in 2012.
Decizia magistratilor de la Curtea Constitutionala a Romaniei – care au constatat ca intre ministrul Justitiei, Tudorel Toader si presedintele statului Klaus Iohannis exista un conflict juridic de natura constitutionala, cauzat de refuzul presedintelui de a da curs propunerii de revocare din functie a sefei DNA, Codruta Kovesi – a fost citita joi in plenul CCR si tot joi ar urma sa fie publicata in Monitorul Oficial motivarea deciziei de revocare din functie a procurorului sef al DNA.
Klaus Iohannis avut o prima reactie dupa decizia CCR, marti, cand a spus ca se va pronunta in privinta revocarii procurorului-sef al DNA dupa ce va primi motivarea Curtii Constitutionale, pe care o va citi cu mare atentie.