TIMISOARA. Anuntul CNAIR de joi, potrivit caruia a fost anulata licitatia pentru gasirea unui constructor pentru segmentul ramas in aer pe Autostrada Lugoj – Deva, intre Margina si Holdea, de nici 10 km, pentru ca singura oferta, a unei asocieri turcesti nu a fost conforma, a produs ingrijorare in privinta pierderii finantarii.
Fostul ministru Catalin Drula a atras atentia ca ar putea fi pierdute fondurile alocate prin Planul National de Redresare si Rezilienta si a aruncat vina asupra succesorului sau, Sorin Grindeanu. Acesta din urma spune ca legea nu i-a permis sa intervina in procedura de licitatie, asa cum n-a putu-o face nici Drula.
„M-am invatat in aceasta perioada sa ii dau ignor domnului respectiv. Cum a fost el titular si a lasat-o sa curga (licitatia, n.r.), la fel si eu, conform legii, am lasat-o sa se duca la capat, pentru ca nu am putut sa intervin, conform legii.
In momentul in care am ajuns in minister s-a intamplat procedura pentru celebrul tronson de ursi. Cei de dinaintea mea facusera o licitatie cu precalificare. S-a dat un termen, au venit mai multe firme, au depus oferta si s-au calificat primii 6. In momentul in care s-au calificat cei 6, o alta companie care nu s-a calificat a dat in judecata. A stat CNAIR mult timp in proces, a castigat, eliminarea a fost corecta. Au ramas cei 6, s-a depus 1 singura oferta din cei 6, care nu e conforma. Toata procedura, care a inceput cu ani in urma, o reluam„, a explicat Sorin Grindeanu vineri la Timisoara.
Ministrul, care a anuntat ca a fost deja pus in dezbatere publica proiectul noii legi a achizitiilor publice la care a lucrat in ultimele luni, isi pune nadejdea in schimbarile ce vor fi facute pe repede inainte tocmai pentru a evita pierderea finantarii prin PNRR pentru bucata de autostrada de pe Lugoj – Deva, lucrare ce este estimata la 300 de milioane de euro.
„Vreau sa intram pe noul cadru legislativ, pentru ca este evident ca modul in care a inceput cu ani in urma, inclusiv preturile nu sunt actualizate, toate aceste lucruri au dus la reluarea acestei proceduri. Nu puteam sa intervin intr-o procedura pornita in urma cu 3-4 ani…. O sa am o rugaminte la cei de la CNAIR ca acest calendar, cu o noua procedura, nu mai facem precalificari, sa fie un calendar scurt. S-a facut comunicarea ca se anuleaza aceasta licitatie, o sa dea CNAIR un termen, astfel incat cei care doresc sa vina sa depuna oferte in termen rezonabil, dar mai e ceva, CNAIR trebuie sa umble si la o actualizarea preturilor, astfel incat sa existe doritori sa faca aceasta portiune. Lucrurile nu au fost conform calendarului gandit in urma cu mai multi ani„, a precizat Sorin Grindeanu, vineri la Timisoara.
Intrebat, daca totusi finantarea prin PNRR pentru autostrada poate fi salvata, Grindeanu a spus: „Pe un calendar scurt, DA. Daca nu vom schimba acest cadru, sunt sceptic (ca nu vor fi pierduti banii – n.r.). Voi insista si voi face presiuni ca aceste lucruri (procedurile, n.r.) sa se intample cat mai repede. Nu e primul caz ca se pierd licitatii pe proiecte nerealiste, pe neseriozitatea unor constructori…. O sa fiu foarte atent, astfel incat tot acest proiect, care parca e blestemat… Eram prim-ministru cand imi spunea ministrul Transporturilor Cuc ca trebuie sa facem pasaje pentru ursi, noi nu avem ursi in zona asta. Credeti-ma ca voi cere CNAIR sa dea termene foarte scurte, dar pe proiecte realiste„, a spus ministrul Transporturilor.
Preturile neactualizate din documentele de licitatie intocmite cu ani in urma, problema care a dus la anularea licitatiei pentru tronsonul din Autostrada Lugoj – Deva
Sorin Grindeanu a explicat si de ce a fost descalificata singura oferta pentru executie, a asocierii condusa de firma turceasca MAPA.
„Aseara m-au anuntat cei de la CNAIR ca s-a ajuns la aceasta concluzie, eu nu pot sa incalc legea, au transmis ca oferta depusa nu e conforma. Am cerut CNAUR sa vada daca ce au scos ei ca suma mai este actuala. E vorba de o suma scoasa in urma cu ani buni, este evident ca preturile s-au modificat intre timp. Cel care s-a calificat a venit cu o oferta aproape dubla fata de suma oferita, asta era neconformitatea. Toate materialele, absolut tot, este evident ca a crescut. Am cerut CNAIR sa actualizeze rapid. Daca vom continua sa lucram pe aceleasi reguli, pe aceleasi ingradiri, se vor pierde mult mai multi bani„, a concluzionat Sorin Grindeanu.
Va reamintim, joi a fost anulata licitatia pentru cei nici 10 km din Autostrada Lugoj – Deva, dupa ce singura oferta a fost descalificata. Intreaga procedura trebuie reluata.