TIMISOARA. Politistii locali au ajutat la scoaterea unui cal care cazuse intr-un canal plin cu apa, in cartierul Plopi din Timisoara. Animalul s-a chinuit minute bune sa iasa singur din apa adunata in canal, insa fara sorti de izbanda.
Locuitorii din zona l-au observat si au sunat la Politia Locala pentru a cere ajutor. Astfel, agentii si doi oameni care locuiesc in acest cartier s-au chinuit minute bune pana au reusit recuperarea animalului din apa care ii ajungea pana la piept.
Martorii le-au declarat politistilor locali ca animalul apartine unei persoane care locuieste in cartierul Ronat. Acum oamenii legii il cauta pe proprietarul calului pentru a-i preda animalul salvat.