Despre civilizatii antice extrem de avansate care au trait pe teritoriul actual al Romaniei s-a vorbit foarte mult. Uneori, printre ruinele unor cetati altadata infloritoare, arheologii descopera mistere a caror dezlegare le rezerva surprize de proportii.
Cei care ajung sa vada ruinele Histriei raman uimiti inaintea constructiei in sine. Pentru ca, inca de la intrare, ochiul specialistului depisteaza o “anomalie” a tehnicii vechi. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu zis. Pentru cei care nu sunt specialisti le spunem doar ca astfel de constructii folosesc, la ora actuala, arhitectii japonezi pentru a atenua socul cutremurelor, scrie efemeride.ro
Este celebrul sistem de “cladiri pe role” care asigura siguranta inaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunosteau grecii veniti aici, pe tarmul Marii Negre, aceasta tehnica? si daca o cunosteau, de ce cetatile din patria lor si din alte zone colonizate, nu au fost construite in acelasi mod?
Dar asta nu e tot. Printre o serie de descoperiri bizare se numara si izvoarele cu apa termala din mlastina Mangaliei. Nu pentru ca izvoarele ar fi fierbinte, ci pentru ca nimeni nu a reusit sa dea un raspuns exact asupra originii lor. Initial geologii au zambit si au spus ca izvoarele fierbinti nu sunt unice in lume si ca se formeaza simplu, prin parcurgerea unui platou calcaros, trecand prin niste concretiuni carbonice mai ciudate.
Mai exact, izvoarele existau sub vechea Mare Sarmatica, cea care acoperea in urma cu milioane de ani teritoriul Romaniei. Depunerile sedimentare le-au acoperit si le-au conservat pentru mai tarziu, iar schimbarea reliefului marin intr-unul de campie, ar fi adus la suprafata si vechiul fund al marii si o data cu el izvoarele termale.
Ca fierbinteala este data de depunerile in adancime ale carbonatului de calciu. “Numai ca explicatia asta nu tine”, afirma domnul Marius Toader, profesor de geografie si pasionat geolog. “Pentru ca in nici un alt loc identic, nu exista ape termale”, spune domnul Toader.