TIMISOARA. Inceput in primavara anului 2021, santierul de pe Calea Bogdanestilor a ajuns la 56% realizare. Modernizarea bulevardului trebuie sa fie gata in 31 decembrie anul acesta.
Pana acum, conform reprezentantilor Primariei Timisoara, pe Calea Bogdanestilor au fost finalizate reteaua de termoficare si cea de gaz, precum si intersectia cu Bulevardul Cetatii.
Retelele electrice sunt la 95% realizare, iar fibra optica la 90%.
In ceea ce priveste sistemul de canalizare existent, acesta a fost inlaturat 99%, iar cel de apa 96%.
Infrastructura liniilor de tramvai a ajuns la 75% realizare.
Lucrarile la trotuare si piste de biciclete sunt facute doar pe sfert.
Ultimele imagini de pe santier, filmate de la inaltime cu drona, zilele trecute, ne-au fost trimise de un cititor opiniatimisoarei.ro, caruia ii multumim.
In luna februarie se va lucra in continuare la infrastructura caii de tramvai si la reteaua de apa-canal. Sunt prevazute interventii pe telecomunicatii si racord telefonie, trotuare si piste de biciclete.
Va reamintim, santierul din Calea Bogdanestilor a inceput inca din primavara lui 2021, in luna martie. La finalul lucrarilor strada se va transforma intr-un bulevard cu linii de tramvai inierbate.
Se reabiliteaza linia cale, care va fi dubla, si se va amplasa in axul strazii, in platforma proprie, se largeste la 2 benzi pe sens carosabilul, se amenajeaza trotuare, piste pentru biciclete si zone verzi.
Modernizarea Caii Bogdanestilor si a statiilor STPT de pe traseul tramvaiului 5 aduce si o premiera la Timisoara. De-a lungul bulevardului, in cele 7 statii, vor fi montate automate pentru bilete.
Termenul de executie a lucrarii pe Bogdanestilor era de 28 de luni, astfel ca noul bulevard trebuia sa fie gata in vara anului 2023. A fost insa prelungit pana la 31 decembrie.
Transformarea completa a Caii Bogdanestilor costa 98.100.000 fara TVA, adica putin peste 24 de milioane de euro, bani proveniti in mare parte din fonduri europene obtinute in 2019 de catre Primaria Timisoara.