Papa Francisc a anuntat ca sustine parteneriatul civil intre persoane de acelasi sex, intr-o declaratie revolutionara pentru Biserica Catolica. In totala opozitie cu pozitia oficiala a Vaticanului, dar si cu cea a predecesorilor sai, Suveranul Pontif a vorbit despre abordarea sa in ceea ce priveste grija pastorala a Bisericii Catolice.
„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc intr-un documentar difuzat pentru prima oara miercuri.
Papa a spus apoi, clar, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.
Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma. Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante – în vorbele Suveranului Pontif, problemele „celor care se află la periferiile existențiale” – migranți, refugiați, săraci, dar și probleme precum rolul femeilor în societate, dar și atitudinea catolicilor asupra celor care se identifică ca membri ai comunității LGBT, noteaza Digi24.ro.