TIMISOARA. Dupa ce in ultimele luni mijloacele de transport ale RATT au fost implicate in mai multe incidente, iata ca inca unul vine sa completeze garnitura. Mai multi calatori s-au speriat teribil luni dupa-amiaza dupa ce autobuzul in care se aflau a scapat de sub control pe bulevardul Republicii din Timisoara. Mijlocul de transport a intrat intr-un copac de pe marginea strazii.
Este vorba despre autobuzul care circula pe linia de Expres 3. Venea dinspre Gara de Nord si inainte de a ajunge la statia din apropierea pasajului Jiul, soferul a pierdut controlul volanului. In mijlocul de transport erau mai multi calatori care, in urma impactului, au cazut si s-au lovit.
De urgenta, la locul accidentului, pompierii s-au deplasat o autospeciala de transport personal si victime multiple, doua ambulante SMURD, o autospeciala de stingere cu apa si spuma si 12 subofiteri.
O femeie a fost ranita si a avut nevoie de ingrijiri medicale, fiind preluata de un echipaj SMURD. Ceilalti calatori, 11 la numar, s-au ales doar cu vanatai si o sperietura strasnica.
„Autobuzul se deplasa pe Republicii dinspre strada Garii, iar la un moment dat soferul a pierdut controlul autovehiculului, carosabilul fiind umed si a intrat in coliziune cu un copac. In urma accidentului, o femeie de 49 de ani a fost ranita si transportata la spital, iar in cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. Soferul a fost testat si nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice, rezultatul a fost negativ„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ancuta Morariu, purtator de cuvant al IPJ Timis.
Va reamintim, in luna iulie, un tramvai cu calatori, scapat de sub control, a circulat cale de doua statii fara vatman, dupa ce omului i s-a facut rau din pricina caldurii si s-a prabusit pe caldaram in mers. Rezultatele anchetei de la RATT legata de acest incident extrem de grav nu au fost facute publice nici pana astazi.