O cisterna rasturnata, una ajunsa in santul de pe marginea drumului si trafic dat peste cap in vestul tarii, dupa doua accidente in care au fost implicate tiruri.
Soferul unuia dintre mastodonti a pierdut controlul volanului, tirul a iesit de pe sosea, cabina a ajuns in sant, iar cisterna pe care o tracta a blocat ambele sensuri de mers. Accidentul a avut loc in apropierea localitatii Zam.
La fata locului au ajuns echipaje ale politiei si ambulantei. Soferul a refuzat transportul la spital.
Al doilea accident a avut loc in apropiere de Brad. Intr-o curba la stanga, cisterna tractata de un cap tractor s-a desprins si s-a rasturnat pe marginea soselei.
„un cetatean polonez in varsta de 29 de ani, care conducea o autocisterna pe DN 76, in zona Dealu Mare, pe fondul neadaptarii vitezei in curba a derapat, iar remorca-cisterna s-a rasturnat in afara partii carosabile (capul-tractor ramanand pe roti). Din fericire, in urma evenimentului rutier nu au rezultat victime. Conducatorul auto urmeaza a fi sanctionat contraventional, iar remorca-cisterna (care transporta vin si care nu a suferit fisuri) urmeaza a fi repusa pe roti, cel mai probabil in cursul acestei dupa-amiezi„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Nici in acest caz nu au fost raniti, iar traficul in zona s-a desfasurat cu mici restrictii.
Foto si video: Info Trafic jud Hunedoara