Arheologii au gasit mormantul lui Khonso Em Heb, care a fost „seful productiei de bere” din perioada faraonica din faimosul oras Luxor, potrivit AFP.
Mormantul reprezinta „una dintre cele mai importante descoperiri facute in orasul Luxor, la necropola Tebei”, a declarat Mohamed Ibrahim, ministrul antichitatilor din Egipt.
Mormantul are pe ziduri si pe tavane peisaje si diverse picturi care „dezvaluie mai multe detalii din viata de zi cu zi din timpuri antice egiptene”, inclusiv relatii de familie si ritualuri religioase.
O opera de arta il arata pe Khonso Em Heb, care a condus depozitele regale din timpul perioadei faraonului Ramesside, aducand ofrande zeilor, impreuna cu sotia si fiica sa.
„Arheologii au facut aceasta descoperire in curtea altui mormant al unui oficial de rang inalt din timpul domniei regelui Amenhotep al III-lea din dinastia a 18-a”, a spus Jiro Kondo, seful echipei de arheologi japonezi de la Universitatea Waseda.
Luxorul a fost un oras care avea o populatie de aproximativ 500.000 de locuitori, fiind situat pe malul Nilului, in sudul Egiptului. El este in prezent un muzeu in aer liber care gazduieste numeroase temple, morminte ale unor faraoni, dar si Palatul de Iarna, unde se spune ca scriitoarea Agatha Christie a redactat romanul „Moarte pe Nil”.