Barbatul se plimba printre tarabele cand jandarmii au decis sa-l ia la intrebari. Cum acesta nu avea asupra lui niciun act de identitate, l-au verificat in baza de date. Asa au constatat ca Vasile Alb de 41 de ani, de loc din Maramures, fusese declarat decedat anul trecut.
Omul a ramas cu gura cascata cand jandarmii i-au spus ca ar fi trecut demult in lumea dreptilor. Barbatul a fost dus la Politie pentru investigatii suplimentare si asa s-a lamurit si misterul.
Politistii au descoperit, anul trecut, un cadavru in putrefactie in localitatea Rasinari. Mama barbatului, care era dat disparut, a declarat, atunci, in baza unei poze, ca mortul este fiul ei.
Dupa aceasta marturie, Vasile Alb a fost declarat, oficial, decedat. Acum, ca a fost gasit facandu-si veacul prin Timisoara, urmeaza sa fie din nou declarat viu, dar pentru aceasta va fi nevoie de o sentinta judecatoreasca.
„In urma cu 4 luni am aflat ca am fost declarat mort. Din mai anul trecut nu am mai luat legatura cu familia. Politistii mi-au spus ca mama mea a vazut un cap, un craniu, si o mana si le-a spus politistilor ca e copilul ei. Va dati seama cu s-ar simti mama sa ma vada in fata ei. As vrea sa plec acasa, dar nu am bani. Cand am auzit ca in urma cu 4 luni am murit nu-mi venea sa cred. M-au oprit politistii ca sa ma verifice si mi-au zis ca-s mort. Acum chiar ca nu o sa mai mor de curand”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro Vasile Alb.
„In urma unui control efectuat in Piata Iosefin din Timisoara politistii au depistat o persoana, iar in urma verificarilor efectuate in evidentele de politie a rezultat faptul ca aceasta a fost declarata decedata in luna noiembrie a anului 2010 intr-o localitate din Sibiu. In continuare politistii vor efectua cercetari pentru a stabili conditiile in care a fost declarat decedat barbatul”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro purtatorul de cuvant al IPJ Timis Andreea Cinteza.