TIMISOARA. Timisorenii vor plati facturile de apa la fel si in 2023. Reprezentantii Aquatim au anuntat ca nu au in plan sa creasca pretul de facturare pentru metrul cub de apa consumat si nici pentru serviciile de canalizare, cel putin in prima jumatate a anului.
Datorita faptului ca multe dintre investitiile facute de companie vin din fonduri europene, adica nerambursabile, dar si pentru ca, deocamdata, au putut fi gestionate corespunzator fondurile Aquatim, in ciuda cresterii inflatiei, conducerea companiei anunta ca va incerca sa mentina aceleasi preturi o perioada cat mai indelungata.
„Daca inflatia va creste necontrolat tarifele vor urma inflatia, dar nu estimam o crestere in structura preturilor, care sa ne creeze probleme. Au fost cresteri fata de anul precedent, la energie vorbim de majorari de aproape de zece ori. Am redus costurile, am gestionat o crestere exceptionala. Nu estimam o crestere mare anul acesta.
Noi avem niste limite, avem capacitatea de a gestiona un tampon de 17%, asa cum a fost inflatia in acest an. Probabil, in a doua jumatate a anului, ne vom face si noi calcule si, daca presiunea va fi mare, vom fi nevoiti sa ne uitam la preturi. In acest moment ne gestionam costurile„, a declarat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.
In plus, si in 2023, reprezentantii Aquatim vor continua investitiile in valoare de aproximativ 180 de milioane de euro, incepute in 2019.
Din acesti bani ar urma sa fie construite 13 statii de tratare a apei si reabilitate alte 9 statii, dar si extinse retelele de apa si canalizare, la nivelul intregului judet.