Motoare, muzica si fapte bune la Timisoara. DoomFest, evenimentul caritabil pentru care si-au dat mana motociclistii de la Doomstriker LEMC, Universitatea Stiintele Vietii si voluntarii de la Acasa in Banat

TIMISOARA. Motocicliștii vin în sprijinul Asociației Acasă în Banat. Festivalul caritabil “DoomFest_2.0_2024” va susține Asociația Acasă în Banat cu proiectul Color the Village/Colorează Satul – Festivalul Faptelor Bune.

𝐃𝐨𝐨𝐦𝐬𝐭𝐫𝐢𝐤𝐞𝐫 𝐋𝐄𝐌𝐂 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭 (𝐂𝐥𝐮𝐛 𝐌𝐨𝐭𝐨 𝐋𝐚𝐰 𝐄𝐧𝐟𝐨𝐫𝐜𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭) și 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐒̗𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̗𝐞𝐥𝐞 𝐕𝐢𝐞𝐭̗𝐢𝐢 ,,𝐑𝐞𝐠𝐞𝐥𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐈 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̗𝐨𝐚𝐫𝐚 și-au unit forțele și oferă ajutor. Pentru a obține fondurile necesare implementării proiectului Color the Village 2025, în zilele de 20 și 21 septembrie 2024 va fi organizat, la 𝐇𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐊𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐮𝐥 𝟔❞ (Calea Aradului, Dn.69 – Km.6, după sensul giratoriu de la Ikea pe direcția de deplasare către intersecția cu centura/ieșirea din oraș către Arad), un eveniment caritabil.

În luna iunie 2025, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui sat din Banat.

Obiectivul este același, după cum ne-au învățat deja cei de la Asociația Acasă în Banat: se vor zugrăvi și reabilita case din mediul rural din Banat, în 3 zile!

Prima ediție a avut loc în 2019 în județul Caraș Severin, în localitatea Eftimie Murgu. A doua ediție a avut loc în 2020 în Racovița, județul Timiș, cea de a treia în 2021, la Ilidia (CS), cea de-a patra, în 2022, la Fărășești (TM) și ce-a de-a cincea la Valeapai (CS). În 2024 Asociația Acasă în Banat a ales să intervină în localitatea Altringen din județul Timiș, unde a schimbat fața a 30 de case.

Ne dorim ca alături de comunitățile de motocicliști, de prietenii noștri de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” să vină sute de timișoreni care înțeleg că doar împreună putem facem mult bine. Iar binele, în acest caz, înseamnă susține susținerea Asociației Acasă în Banat, cu proiectiul ”Color the Village/Colorează Satul” – Festivalul Faptelor Bune.

Îi așteptăm pe toți cei cu inimă mare să vină la evenimentul nostru caritabil. Vom avea o paradă moto, vom avea muzica rock, folk și jazz&oldies. Am pregătit numeroase surprize pentru copii. Bineînțeles nu vor lipsi celebele zone destinate pentru kids&fun și food&drinks, iar banii pe care îi vom strânge în cadrul acțiunii îi vom folosi pentru proiectul implementarea proiectiului ”Color the Village2025”, în luna iunie 2025, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui sat din Banat”, spune Attila Hajdu – președinte Doomstriker LEMC Banat (Club Moto Law Enforcement).

Clubul Doomstriker LEMC ROMANIA este format din oameni ai legii pentru care sunt la fel de importante pasiunea pentru motociclism și misiunea de a contribui la tot ceea ce înseamnă educație, performanță, ajutarea semenilor și sprijin prin implicare în comunitate.

,,Universitatea de Științele Vieții ,,Regele Mihai I” din Timișoara nu este doar o instituție prestigioasă de învățământ superior din Banat, ci și un partener de încredere în ceea ce privește implicarea în comunitatea locală, prin inițiative de real impact pentru timișoreni, alături de clubul moto Doomstriker L.E.M.C. Banat. Susținerea Asociației Acasă în Banat, cu proiectiul ”Color the Village/Colorează Satul” este încă o inițiativă importantă la care USVT se alătură cu sufletul, ca de fiecare dată. Educația de calitate înseamnă dezvoltarea empatiei, a inteligenței emoționale precum și a tuturor calităților necesare actualilor și viitorilor membrii ai comunității, prin exemplele pe care le oferim zilnic.

Pe această cale toți partenerii și colaboratorii Universității de Științele Vieții ,,Regele Mihai I” sunt invitați să se alăture acestui demers benefic, de a da viață și culoare unui sat din Banat.. Informațiile despre eveniment sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului și pe pagina USVT„, spune Rectorul U.S.V.T. ,,Regele Mihai I”, prof. dr. Ing. Cosmin Alin Popescu.

Evenimentul va începe în 20 septembrie, dată la care la Hanul Km. 6, începând cu ora 16.00, programul va debuta cu jocuri, concursuri, tombolă, concerte și multe alte surprize.

21 septembrie va debuta cu o paradă moto și va continua la Hanul Kilometrul 6 cu jocuri, concursuri, tombolă și multe alte surprize!!!

Serile se vor incheia cu concerte de muzica rock, folk și jazz&oldies, totul într-un eveniment caritabil dedicat întregii comunități!!

Pe scena DoomFest_2.0_2024 vor urca:

Vineri, 20 septembrie:

15:00 Dj

17:00 Ravi Dacian folk de tabără

18:00 Val Band

19:00 Cătălin Stepa & Aurelian Epuras

20:00 Trupa Vest

21:00 B-Ton

22:00 Arhivers

Sâmbătă, 21 septembrie:

14:00 Dj

17:00 RAVI Dacian partea a 2-a Folk de Tabără

18:00 Ingrid

19:00 Pseudonym

20:00 Ever Green

21:00 Rhytm Arhitects

22:00 RaviHazard

INTRAREA ESTE LIBERĂ

#împreună_pentru_comunitate

Dacă vreți să fiți printre cei care contribuie la susținerea proiectului Asociației Acasă în Banat, ”Color the Village/ColoreazăSatul” – Festivalul Faptelor Bune, se pot face donații în contul Asociației MOTODOOMBANAT: RO98BRDE360SV97038523600, deschis la BRD sucursala Timișoara, cu menținea Color the Village” .

Parada moto

Parada moto va avea loc în ziua de 21 septembrie, după următorul program:

10:30 întâlnire în parcarea UBC 0 – Iulius Town Timisoara;

11:30 va începe parada moto. Punct de plecare din parcarea UBC 0 – Iulius Town Timisoara și deplasare pe traseul: B-dul ANTENEI Str. POPA ȘAPCĂ PUNCTELE CARDINALE Str. MARTIN LUTHER Str. PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARAPiata I.C. BRĂTIANUStr. MICHELANGELO B-dul VASILE PÂRVAN POD MIHAI VITEAZUL Str. 20 DECEMBRIE 1989 B-dul C.D.LOGA B-dul REGELE FERDINAND I B-dul REVOLUȚIEI DIN 1989 B-dul REGELE MIHAI I Str. GHE. DIMA PIAȚA MĂRĂȘTI Str. OITUZ PUNCTELE CARDINALE Str. POPA ȘAPCĂ B-dul ANTENEI PASAJ IULIUS TOWN CALEA ARADULUI DN 69- Hanul KM 6

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. aici se invata si cum se tureaza motorul la 3 dimineata si cum sa te bagi ca un cretin printre masini

    • Nu, nu, aici se testeaza ce ai invatat in alte locuri. Si se mimeaza spiritul liberertatii pe doua roti, ca patru deja inseamna incorsetare, siguranta, iar asta nu e cool. Si se mai testeaza alcoolul la ghidon. Cat poti bea fara sa cazi de pe motor. Am inteles ca pana si cercetatorii britanici sunt uimiti si asteapta cu interes rezultatele.