Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca visele au fost prea inalte. Isarescu a anuntat ca trecerea la euro in anul 2015 nu mai intra in discutie, dar incercarea de a respecta criteriile de aderare este un bun exercitiu de disciplina.
Isarescu a afirmat intr-un interviu ca, prin mentinerea monedei nationale, Romania a castigat flexibilitatea de a ajusta dobanzile, de a controla lichiditatea si de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar.
Romania are o tinta indicativa de adoptare a monedei euro in anul 2015, insa calendarul va fi pus in discutie dupa alegerile parlamentare din aceasta iarna, potrivit declaratiilor anterioare ale oficialilor romani.
Fara control asupra politicii monetare, tari din zona euro precum Grecia s-au vazut obligate sa se bazeze, in criza, in principal pe masuri de politica fiscala, respectiv cresterea taxelor si scaderea cheltuielilor, a precizat guvernatorul in interviul acordat New York Times.