TIMISOARA. Programul de pregatire al baschetbalistilor de la SCM OHMA Timisoara s-a suplimentat cu o partida de verificare programata sambata, 10 septembrie. Leii din Banat se vor deplasa în Serbia, unde vor intalni KK Spartak Office Shoes Subotica.
Spartak este un club cu traditie de 77 de ani, iar echipa de baschet a revenit in acest an in prima liga a Serbiei. Astfel, SCM OHMA Timisoara va juca patru partide in primele zile ale lunii viitoare: in zilele de 3 si 4 septembrie, la Kecskemét cu echipa locala KTE-Duna Aszfalt, in 9 septembrie, un alt amical in Ungaria, la Szeged, cu SZTE-Szedeák, urmat de jocul de verificare de la Subotica.
Editia din acest an a Cupei Timisoara se va desfasura in perioada 16-17 septembrie sub forma unui patrulater la care au confirmat prezenta CSU Sibiu, KK Vrsac si KTE-Duna Aszfalt Kecskemét.
Dupa aceasta, urmeaza meciurile oficiale: turneul de la Zabok (Croatia), unde alb-violetii vor disputa doua meciuri din grupa D a competitiei europene Alpe Adria Cup, in 22 septembrie impotriva gazdei KK Zabok, iar in ziua urmatoare cu KK Rogaška (Slovenia).
Startul urmatorului sezon baschetbalistic intern se va da la 28 septembrie, cu un meci acasa, impotriva formatiei CSM Focsani, contand pentru Liga Nationala.