TIMISOARA. Se traseaza primele directii in privinta centrului de arta si tehnologie ce urmeaza sa fie construit la Timisoara, ca parte din proiectul Timisoara Capitala Culturala Europeana 2021.
Dupa ce a fost gasita locatia si a fost organizat un concurs de consultanta, acum reprezentantii Primariei, ai Asociatiei TM 2021 si ai Ordinului Arhitectiolor din Romania au prezentat primele detalii cu privire la modul in care MultipleXity va arata si spatiile pe care le va gazdui.
„Vor fi activitati creative, de interferenta arta, stiinta, tehnologie, se vor organiza conferinte, seminare si workshopuri, vor fi conferinte de interferenta, vor avea loc spectacole sincretice sau integrative puternic, vor fi experimente, pe de-o parte ale profesionistilor, dar pe de alta parte si ale vizitatorilor. Vor fi si activitati administrative, respectiv logistice. Astfel de centre sunt putine in lume si noi trebuie sa il facem astfel incat sa fie plasabil pe paliere care exista”, a spus primarul Nicolae Robu.
MultipleXity urmeaza sa fie construit in locul fostului sediu al Societatii de Transport Public Timisoara, de pe strada Take Ionescu. Iar cei implicati in proiect spun ca vor deschide portile centrului la inceputul anului 2021.
„Intentia noastra este sa deschidem o parte din spatiu inca din inceputul anului 2021, de ce nu, intentia noastra este ca poate acest spatiu sa gazduiasca una dintre cele mai importante momente din deschiderea anului 2021. Vom folosi acest spatiu cat se poate de bine, pentru ca merita ca spatiile care nu sunt utilizate in acest oras sa nu fie lasate asa. Cred ca avem cateva plusuri prin faptul ca aici se va infiinta acest centru de arta, tehnologie si experiment”, a precizat Dan Bugariu, responsabilul de acest proiect.
„Anul 2021 este punctul de start, un restart, un start pentru viitorul Timisoarei. Anul 2021, din titlul pe care il va detine Timisoara, constituie doar un stimulent pentru ca unele lucruri care ii lipsesc sau i-au lipsit Timisoarei sa se intample intr-un ritm cat mai concentrat. Inainte de toate, contributia asociatiei este aceea de a oferi conceptul acestui centru, un concept la care noi am lucrat deja in anii precedenti. Este foarte important sa comunicam in timp real cum se dezvolta acest centru, ne dorim sa fie de importanta europeana”, a completat Simona Neumann, presedintele Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana.
Pana acum, Primaria Timisoara a desemnat consultantul care urmeaza sa organizeze un concurs de solutii pentru amenajarea acestui spatiu cultural. Urmeaza organizarea propriu-zisa a concursului, iar apoi, cel mai probabil la inceputul anului viitor va fi desemnat castigatorul, care va intocmi proiectul.
MultipleXity va gazdui o cladire de 6500 mp care va fi construita in doua etape. Prima etapa va fi realizata si finalizata pe o suprafata de 2500 mp in 2020, iar a doua etapa, desfasurata pe 4000 mp, va fi terminata in 2021. Centrul va contine spatii multifunctionale, spatii pentru expozitii, laboratoare interactive pentru copii si adulti, zone de experimentare.
Aceasta este cea mai mare investitie asumata de Primaria Timisoara prin dosarul de candidatura Timisoara Capitala Culturala Europeana, unde a fost prevazuta o suma estimata de 12 milioane de euro.