TIMISOARA. Va fi mobilizare generala pentru curatarea orasului de zapada la Timisoara. In aceasta noapte, reprezentantii Primariei spun ca din nou nu vor pune geana pe geana si, mai mult, au pus la cale o noua strategie in lupta cu nametii. Echipele SDM vor primi ajutoare de la colegii de la Aquatim si Colterm.
„Colterm va interveni cu buldoexcavatoare, care vor merge oriunde va fi nevoie. SDM-ul intervine in continuare, pe parcursul intregii nopti. Si tot la noapte vom merge sa vedem care este situatia, sa centralizam datele, si sa vedem unde este nevoie de suplimentarea utilajelor, iar in cursul primelor ore ale diminetii vor iesi in teren si cei de la Colterm. De asemenea, Aquatim o sa sprijine STPT cu indepartarea zapezii din refugiile de calatori si vor mai interveni unde va fi necesar„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Robert Kristof, city-managerul Timisoarei.
Reprezentantul municipalitatii spune ca au fost folosite cu precadere utilajele cu lama.
„Momentan s-a actionat mai mult cu utilajele cu lama, pentru ca a cazut o cantitate foarte mare de precipitatii intr-un interval de timp foarte scurt, asa ca a fost nevoie in primul rand sa indepartam zapada, sa o ridicam si sa o depozitam. S-a intervenit in functie de necesitati si la fel se va interveni in continuare cu 8 raspanditoare material antiderapant, 8 utilaje cu lama, 8 buldoexcavatoare, 6 miniîncarcatoare si 15 autobasculante. SDM-ul va fi pe strazi toata noaptea„, a dat asigurari city-managerul.
Soferii s-au plans astazi ca, desi pe pe principalele bulevarde se circula destul de bine, pe strazile secundare din cartiere zapada a ramas necuratata.
Va reamintim, la Timisoara, Primaria a incheiat un contract de urgenta cu SDM pentru deszapezire, pe 30.000 de euro, intrucat licitatia pentru incredintarea acestui serviciu a esuat. Angajatii de la Drumuri Municipale actioneaza cu toate cele 45 de utilaje pe cele aproximativ 1200 de strazi din oras.
Timisul se afla sub atentionare Cod Portocaliu de ninsori abundente pana duminica la pranz.