„Societatea nationala de transport comercial de calatori este subcompensata. Subventia este mult mai mica fata de necesar, cu aproape un sfert. Am primit anul acesta 62% din necesar, pe cand operatorii privati au primit 82%. Consecinta este ca se anuleaza trenuri, o sa vedeti ca se vor anula din ce in ce mai multe, pentru ca nu exista subventii pentru a intretine circulatia, nu sunt bani pentru repararea vagoanelor, sunt trenuri cu vagoane tot mai putine”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Ioan Bolos, liderul de sindicat al Federatiei Mecanicilor de Locomotiva din Regionala CFR Timisoara.
Potrivit sindicalistului timisorean, CFR are de primit o gramada de bani din gratuitatile pe care le ofera. „Este politica Guvernului prin care sunt acordate gratuitati, inclusiv Camera Deputatilor are datorii la CFR”, ne-a mai spus Bolos.
Cei mai importanti lideri de sindicat din Timisoara fac drumuri in Bucuresti in aceasta perioada, pentru a purta negocieri cu conducerea.
„Momentan suntem in perioada de pichetari, in perioada de negocieri. Este o problema care priveste mai mult managementul societatii, noi incercam sa-i sensibilizam, dar ne cam ignora solicitarile. Marfa este in privatizare, este vanduta la un pret de fier vechi, tot transportul este in colaps, Calatori nu primeste bani, viteza comerciala a scazut. Contractul colectiv interzice legal greva, dar pana la urma se va ajunge la miscari spontane”, a dezvaluit Ioan Bolos pentru opiniatimisoarei.ro.
Ramane de vazut daca drumurile spre Bucuresti nu sunt facute degeaba.