Cea mai faimoasa statiune din Banat este luata cu asalt in aceste zile de turisti dornici de distractie in apa fierbinte, inconjurati de zapada, sub cerul liber.
CITESTE SI: Te va induiosa pana la lacrimi! Film cu Timisoara din anii ’70! Recunosti locurile? VIDEO
Este vorba de niste bazine amenajate de-a lungul raului Cerna, care strabate frumoasa statiune Baile Herculane. In aceste piscine, numite ‘cadite’, se colecteaza apa termala ce vine direct din pamant.
Daca nu aveti recomandare de la medic, nu stati mai mult de 10 minute in aceste cadite, atrag atentia specialistii. Si asta pentru ca apa termala sulfuroasa are 50-60 de grade, deci este foarte calda, iar acum afara temperaturile sunt mult cu minus.
Cei mai indrazneti se avanta in asa-zisele dusuri scotiene. Dupa ce stau cateva minute in apa fierbinte din aceste bazine, trec imediat in apa rece ca gheata a raului Cerna.
Aici vin turisti din toata tara si chiar din strainatate, iar caditele sunt atractia principala atat in sezonul cald, cat mai ales in cel rece. Asa ca, in aceste zile e inghesuiala la cadite, chiar daca statiunea, o perla a Banatului de odinioara, arata deplorabil in comparatie cu ”sora” ei mai mare, Karlovy Vary din Cehia, de pilda.
Apele termale de la Baile Herculane, renumite si pentru efectul lor terapeutic, sunt cunoscute inca de pe vremea romanilor, iar aici s-a relaxat chiar si Sissi, imparateasa a Austriei si sotie a imparatului Franz Joseph.