O trupa in care intensitatea urbana si spiritul rural se imbina perfect, o trupa care a concertat in peste 20 de tari si care lasa urme adanci in istoria muzicala a Moldovei. Trupa Zdob si Zdub a cantat aseara in Fratelli. Sau si mai corect, a oferit un show exploziv si impresionant pe scena din clubul arhiplin.
Fanii de toate varstele au venit in numar mare la spectacol, intrucat moldovenii sunt recunoscuti pentru un live de exceptie.
Scena s-a incins pe ritmurile halucinante in care baietii cantau. Etno, rock, jungle, ceva hip-hop si drum`n`bass au fost genurile care, combinate intr-un mod inedit, au oferit spectatorilor o noapte extraordinara.
Baietii de la Zdob si Zdub au impresionat atat prin voce si prin prezenta scenica, cat si prin stilul vestimentar extrem de sic.
Lumea s-a bucurat de tinerii moldoveni care au fost rasplatiti cu valuri de aplauze. Trupa a sarbatorit, pe langa venirea in Timisoara, si ziua de nastere a basistului, caruia, colegii si publicul i-au cantat din toata inima “La multi ani”.
Dupa ce baietii au iesit de pe scena, celebrul bis a fost cerut cu insistenta de toti cei prezenti. Artistii au urcat pe scena pentru un ultim cantec, incheind astfel remarcabila seara din Fratelli Lounge&Club Timisoara.
Foto: Dariana Dragos