TIMISOARA. „Cantecul lebedei” de la ACS Poli s-a auzit astazi pe stadionul Dan Paltinisanu, in fata Iasiului si doar cu 300 de spectatori in tribuna. Tinerii de la grupele de juniori, „selectionati” pentru acest joc, au demonstrat ca au mai mare valoare decat jucatorii adusi pe bani la echipa pentru castigul unora sau altora. Astazi, ACS Poli a jucat, dar chiar daca nu a castigat, a lasat ceva in urma.
Gazdele au deschis scorul printr-un eurogol marcat de juniorul Mailat, care merita promovat si pana acum, iar apoi Nimely a dus scorul la 2-0, dupa ce un alt tanar, Sorescu, a facut o faza superba! In cele din urma Iasiul a intors scorul prin reusitele lui Golubovic, Cristea si Piccioni si s-a impus pe final cu 3-2, calificandu-se in preliminariile Ligii Europa, in timp ce din partea banatenilor s-a demonstrat ca toata investitia a fost nejustificata…Pacat pentru juniorii clubului care meritau mult mai mult decat aceste minute pe final de sezon.
„Sincer sa fiu, jocul a fost unul neasteptat de bun pentru mine. Pus in fata unei situatii de-a dreptul ridicole inainte de acest joc, ma gandeam la un moment dat sa nu pierdem la scor, pentru ca stiam darzenia unei echipe pe care am condus-o 7 ani si care avea un motiv foarte serios, sa acceada in Cupele Europene. Am avut 6 suspendati, 6 accidentati, vreo 4 plecati prin nu stiu ce zari, am avut neplacuta surpriza ca inainte de joc, nici Melinte sa nu poata juca. Am improvizat pe moment, imediat, am si surprins echipa, cu Elek fundas central. I-am surprins pe colegii lui, si el m-a surprins pe mine. Despre echipa?Mi-ar placea sa joace asa cum a facut-o in prima repriza. Tesatura de pase la un moment dat i-a derutat pe jucatorii de la Iasi, care nu mai gaseau mingea. Asa bine au pasat si au jucat, cat i-au tinut balamalele. Din pacate am luat gol in ultimul minut de joc. Am inteles ca la al doilea a fost offside, dar noi am am avut doua sanse mari in prima repriza si daca inscriam, puteam castiga….Mailat a reusit un gol fabulos, si Timisoara se poate gandi sa-l vanda, daca a debutat asa” a declarat antrenorul timisorenilor, Ionut Popa la finalul intalnirii