TIMISOARA. Se trece la o noua etapa de taiat cabluri de pe stalpii din centrul Timisoarei. Odata refacute strazile din vecinatatea primariei, s-au instalat si tubulaturi in subteran, astfel ca operatorii trebuie sa isi mute firele ramase inca pe stalpi.
Primaria Timisoara le pune in vedere ca, daca pana la 1 noiembrie nu-si transfera cablurile aeriene, va trece la taierea lor.
„Informam public operatorii de retele de comunicatii pozate aerian pe strada 20 Decembrie 1989- tronsonul de la bd. Vasile Parvan pana la intersectia cu Piata Iancu Huniade, bd. Michelangelo- tronsonul de la Podul Michelangelo pana la bd. Revolutiei 1989, pe bd. I. C. Bratianu – tronsonul de la Piata Iancu Huniade pana la bd. Revolutiei 1989, str. C.D.Loga, bd. Regele Ferdinand si bd. Regele Carol I ca au termen pana la data de 1 noiembrie 2019 pentru relocarea cablurilor in subteran. Atragem atentia asupra faptului ca, daca transferul din aerian in subteran nu va fi efectuat pana la termenul limita de 1 noiembrie 2019, dupa aceasta data, cablurile ramase pe stalpi vor fi indepartate„, avertizeaza reprezentantii Primariei Timisoara.
Municipalitatea precizeaza ca odata ce vor disparea toate cablurile din centru, operatiunea ‘Ghilotina’ va trece in cartierele orasului.
„S-a inceput din zona centrala, deoarece trecerea in subteran a cablurilor face parte din pregatirile Timisoarei pentru exercitarea titlului de Capitala Europeana a Culturii in 2021. Atragem atentia ca se va actiona pe o intindere mai ampla decat vatra istorica, de la bd. V. Parvan pana in zona Oituz. In zona istorica Cetate, cablurile au fost trecute in subteran deja, canalizatia fiind realizata in cadrul proiectului de reabilitare cu fonduri europene. Dupa finalizarea trecerii in subteran in zona centrala, se va intra in cartiere.
Precizam faptul ca exista canalizatii subterane pe toate aceste strazi„, mai transmit reprezentantii Primariei Timisoara.
Acestia ii indruma pe timisorenii care locuiesc in zona centrala si se trezesc fara internet ori semnal TV sau de telefonie sa se adreseze firmelor la care sunt abonati.