Inainte de a intra in focul examenelor, au trecut prin testul… temperaturii. Evaluarea Nationala a inceput luni dimineata cu triajul epidemiologic, la Timisoara si in toata tara.
Inainte de a intra in sali, elevilor li s-a masurat temperatura. Apoi, daca termometrul a aratat mai putin de 37,3 grade, insotiti de un cadru didactic s-au putut indrepta spre sala de examen unde locurile au fost gandite astfel incat sa fie doar cate 10 elevi, intre care sa existe cel putin 2 metri distanta.
VIDEO: George Stefanita
Toate clasele au fost dezinfectate si prevazute cu materiale sanitare.
„Nu s-a inregistrat nicio problema. Nu am avut niciun elev cu febra. S-au descarcat deja subiectele si a inceput proba„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Marin Popescu, inspectorul sef al ISJ Timis.
In Timis s-au inscris pentru examen 5300 de elevi, procentul la acest capitol fiind de 99,84%. Elevii vor fi examinati in 140 de centre din tot judetul. Odata cu finalizarea examenului, lucrarile absolventilor din Timis vor fi trimise pentru notare intr-un alt judet, care va fi cunoscut abia luni dimineata.
De asemenea, in Timis au fost stabilite 10 centre de evaluare, la care vor fi aduse lucrarile elevilor dintr-un alt judet.
Elevii au avut trei zile la dispozitie la inceputul lunii iunie pentru a se inscrie la examenul care incepe luni, 15 iunie cu proba scrisa la limba si literatura romana. Dupa alte doua zile este programata proba scrisa la matematica, iar in 18 iunie va avea loc examenul scris la limba si literatura materna.
Rezultatele examenului vor fi afisate in data de 22 iunie, iar in aceeasi zi, intre orele 14 si 20, elevii nemultumiti de note vor putea depune si contestatii. Acestea urmeaza sa fie solutionate intre 23 si 26 iunie, iar o zi mai tarziu, in 27, vor fi afisate rezultatele finale.