TIMISOARA. Intrebat daca, dupa demisiile anuntate la varful PNL de catre Crin Antonescu si Klaus Iohannis, in urma rezultatului slab in alegerile de duminica, isi va inainta si el demisia din functia de vicepresedinte la nivel national, liderul PNL Timis Nicolae Robu a lasat sa se inteleaga ca ia in considerare acest gest de onoare.
„Atunci cand se decide o demisie trebuie sa se aiba in vedere si varianta de continuare. Demisie pot sa iau in considerare din functia de vicepresedinte la nivel national, daca se considera ca biroul de conducere al PNL, Biroul Politic National, nu si-a facut datoria. Nu as avea nicio retinere sa imi dau demisia daca se va pune problema in acesti termeni„, a declarat Nicolae Robu.
Liderul PNL Timis este insa categoric in privinta unei posibile retrageri de la sefia filialei judetene.
„Din functia de presedinte de filiala nu vad niciun motiv sa-mi dau demisia, pentru ca daca analizam lucrurile si cautam si explicatiile pentru acest scor, atunci e foarte limpede ce s-a intamplat. Eu pot afirma cu certitudine ca niciodata PNL Timis nu a facut o campanie ca acum, cu atata implicare, cu atata preocupare, cu atata seriozitate„, a spus Robu.
Presedintele PNL Timis a evitat sa comenteze demisiile sefilor sai de la varful Partidului National Liberal.
„Nu pot sa le comentez, presedintele Crin Antonescu a facut un angajament ca va demisiona daca PNL nu ia 20%, la vrema respectiva nu s-a stiut ca va iesi din PNL Mircea Diaconu, si ca va candida pe cont propriu, deci ecuatia scenei politice este alta decat in momentul angajamentului. Daca a decis sa-si dea demisia, e optiunea personala, nu am discutat astazi cu dansul. Nu avem voie noi, liberalii, sa ne lasam cuprinsi de disperare. Victoria PSD nu e una care sa-i faca fericiti. Uitati-va la ei, sunt de-a dreptul disperati, din aceasta victorie n-au putut sa obtina mare lucru, pentru ca la prezidentiale nu au nicio sansa. Vor fi cu totul si cu totul alte conditii, ei au nevoie de noi ca sa poata castiga prezidentialele si sunt constienti. De aceea, zambetul lor de satisfactie este insotit de o grimasa de ingrijorare, chiar de disperare„, a declarat liderul liberal.
Nicolae Robu a subliniat inca o data necesitatea unificarii fortelor de dreapta in perspectiva alegerilor prezidentiale care vor avea loc in aceasta toamna.
„Demisia din functia de presedinte al PNL nu implica si demisia din calitatea de candidat la prezidentiale. Vom avea un congres si acolo se va decide. De fapt, candidatul la prezidentiale va trebui sa fie decis intr-o intelegere a fortelor de dreapta. Va voi spune cand vor fi gata discutiile„, a conchis Robu.