Opinia Timisoarei

Nicolae Robu: Jurnalistii care pun intrebari sunt impotriva initiativelor pentru Timisoara! ‘E o rusine pentru modul in care unii intelegeti sa va faceti datoria. Pe mine nu ma deranjeaza decat prin faptul ca imi rapiti timpul’

TIMISOARA. Nicolae Robu declara razboi jurnalistilor incomozi!

Primarul unui oras european, care se pregateste sa castige titlul de Capitala culturala europeana, este din ce in ce mai deranjat de intrebarile jurnalistilor. Aceasta, cel mai probabil si pentru ca, in multe cazuri, habar nu are ce sa raspunda.

Edilul sef al Timisoarei, prof. dr. ing. Nicolae Robu, este de parere ca jurnalistii sunt impotriva initiativelor Timisoarei, mai ales atunci cand pun intrebari, refuzand sa scrie dupa dictare ceea ce crede primarul ca este „important”.

La briefingul de joi, de la sediul Primariei Timisoara, edilul a fost intrebat despre un proiect de hotarare ce se va afla pe mesele consilierilor locali in sedinta ordinara de vineri, referitor la asocierea dintre municipalitate si Universitatea Politehnica, care prevede ca Primaria sa aloce peste 2 milioane de euro din bani publici pentru finalizarea constructiei salii polivalente din zona stadionului Dan Paltinisanu.

Jurnalistii au atras atentia ca mai multe proiecte care vor fi votate vineri (n.r. maine) de consilierii locali nu au fost puse pe site-ul Primariei, asa cum prevede legea, iar primarul a rabufnit imediat: „vom verifica, eu nu pot sa verific eu personal tot ce se intampla pe site si mai stiu eu unde. Voi verifica, va multumesc cand imi sesizati si voi vedea de ce nu sunt”.

Nicolae Robu, primarul Timisoarei de 5 stele, acuza jurnalistii ca incearca sa blocheze proiectele Timisoarei, lucru ce nu poate fi facut, potrivit legii, decat de catre consilierii locali, dupa ce acum mai bine de o saptamana si-a arogat audientele mass-media.

CITESTE SI: Nicolae Robu, dupa modelul Antonescu: ii jigneste pe jurnalisti si pretinde ca este ‘tatal si mama’ audientelor presei timisorene

„In timp ce unii fac ceva pentru Timisoara, unii incearca sa fie impotriva. Nu reusesc sa fie impotriva, sa va fie limpede, va puteti pune contra cat vreti, nu o sa puteti bloca proiectele Timisoarei. Dumneavoastra si alti cativa alaturi de dumneavoastra sunteti impotriva tuturor initiativelor pentru Timisoara, prin tot ce scrieti dumneavoastra, prin tot ce mai scrie careva de pe aicea, sunteti impotriva. Circa 20% dintre cei care carora eu va dedic timp, asta faceti. Una va spun eu si va permiteti sa puneti si ghilimele la texte care nu-mi apartin. Este o rusine pentru modul in care unii intelegeti sa va faceti datoria si eu imi permit sa va spun, pentru ca eu sunt un om care a muncit si munceste si a facut ceva la viata lui si face in continuare. Nu vreau sa se inteleaga ca am aceeasi parere negativa despre majoritatea dintre dumneavoastra care veniti aici de fiecare data cand v-am invitat si care scrieti corect”, a rabufnit Robu.

Desi cheama zilnic jurnalistii la Primarie pentru a sustine briefinguri de presa, prof. dr. ing. Nicolae Robu spune ca isi pierde vremea cu intrebarile ziaristilor, pe care le socoteste drept „prostii„.

„Pe mine nu ma deranjeaza decat prin faptul ca imi rapiti timpul. Altfel puteti sa scrieti ce vreti, ca aprecierea mea este la cetateni si nu la dumneavoastra. Nici purtatorul de cuvant al Primariei, daca ar fi angajat, nu e platit ca sa-si piarda vremea cu PROSTIILE dumneavoastra. E limpede, v-am menajat prea mult”, avertizeaza Nicolae Robu.

 

Exit mobile version