TIMISOARA. Primarul Timisoarei, Nicolae Robu spune ca rromii se cred stapanii universului si din cauza ca autoritatile nu au fost ferme, acestia au considerat ca pot face ce vor in oras. Robu a facut referire si la parangheliile rromilor.
Edilul a cerut Directiei de Urbanism adresele cladirilor detinute de rromi in Timisoara pentru a vedea daca au sau nu autorizatii de construire pentru turnulete si etaje in plus, insa acesta inca asteapta raportul.
Pana atunci, insa, Robu a spus ca tot ce il intereseaza pe el este daca s-a respectat autorizatia de constructie.
”Am reusit sa recuperam cladirea clinicii de chirurgie care a ajuns sa fie intr-o anumita proprietate privata. Iata ca dupa o multime de ani am reusit sa o readucem in patrimoniul public a spitalului de copii. Eu voi fi necrutator cu absolut oricine nu respecta legea. Veti vedea ca facem toti pasii pe care ni-i cere legea pentru a aduce si cladirile Timisoarei la forma lor autorizata. Nu ma intereseaza in ce conditii s-au facut turnulete si etaje in plus. Pe mine ma intereseaza cladirea sa fie in acord cu autorizatia. Trebuie sa se stie ca legea e lege. S-a ajuns in Romania in zona asta in care au ajuns rromii ,s-a ajuns in lipsa de fermitate. Daca au vazut ca autoritatile nu au fost ferme, normal ca au considerat ca pot sa faca ce vor, sa chefuiasca cum vor si sa blocheze un oras intreg ca ei sunt centrul universului”, a spus Robu.
Primarul a mai spus ca Primaria Timisoara se judeca cu o familie de rromi care a construit ilegal turnulete pe un imobil din oras, dar refuza sa le dea jos. Primaria asteapta decizia instantei in acest caz.