„Sa vina oameni care stiu ce inseamna dezvoltare institutionala, oameni care pana acum au fost redusi la tacere, iar mediocritatile s-au aflat in prim-plan„, a subliniat Funeriu, luni, intr-o conferinta de presa legata de noul an universitar.
Data alegerii conducerii universitatilor este stabilita de fiecare universitate in parte.
Anul trecut, Funeriu a fost tinta mai multor critici din cauza unui ordin privind pensionarea profesorilor universitari la 65 de ani, cu mentiunea ca Senatul universitar poate prelungi activitatea de predare si de cercetare.
Si tot ministrul Educatiei a trimis Agentiei Nationale de Integritate (ANI), in aprilie, o adresa prin care cerea sa se constate incompatibilitatea celor patru parlamentari care au si functia de rector.
Ministrul a afirmat atunci ca este indreptatit sa faca acest demers, pentru ca Legea Educatiei Nationale prevede ca, in termen 60 de zile de la intrarea in vigoare, „persoanele care detin functia de rector trebuie sa opteze intre aceasta functie si functia de conducere sau demnitate publica si/s-au functia de conducere in cadrul unui partid politic detinute„.
Parlamentarii rectori vizati de Funeriu erau Florian Popa (deputat PSD si rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti), Stefan Dragulescu (deputat PDL si rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara), Ecaterina Andronescu (senator PSD si rector al Universitatii Politehnica Bucuresti) si Nicolae Robu (senator PNL si rector la Politehnica Timisoara).