TIMISOARA. E oficial! De la ora 5.00 dimineata, joi, 8 comune din Timis au intrat in carantina.
Aceasta dupa ce Prefectura Timis anunta miercuri seara ca se instituie masura abia de vineri, de la miezul noptii.
In urma cu cateva ore, reprezentantul Guvernului in teritoriu a revenit si a precizat ca, desi a solicitat la Bucuresti introducerea carantinei abia de vineri, fost schimbata de catre Comandantul Actiunii data aprobarii propunerii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta privind instituirea carantinarii in cele 8 localitati in care incidenta medie a cazurilor este de peste 8 la mia de locuitori: GHIRODA de 8,26 (fara satul apartinator Giarmata Vii), DUDEȘTII NOI de 8.65, DUMBRĂVIȚA de 8,49, BECICHERECU MIC de 7,10, FIBIȘ de 10.91, GIROC de 7,93 (cu sat apartinator Chisoda), PESAC de 9,3, MOȘNIȚA NOUĂ de 7,32 (cu satele Mosnita Veche, Albina, Urseni, Rudicica).
6 dintre ele sunt comune periurbane, celelalte doua, Fibis si Pesac, fiind situate la circa 40 de km de Timisoara.
Astfel, joi dimineata, zeci de mii de oameni s-au trezit in carantina din cauza balbaielilor autoritatilor.
Au fost instituite filtre de circulatie la toate intrarile si iesirile din comunele carantinate, incepand cu ora 5.00. In aceasta dimineata. Cei care ieseau sau intrau in comunele suspuse carantinarii au fost instiintati ca au nevoie de adeverinte/legitimatii de serviciu valabile pentru a merge la lucru. Nimeni nu a fost amendat, iar oamenilor li s-a pus in vedere ca trebuie sa le aiba asupra lor pentru a putea parasi localitatile.
VIDEO: George Stefantia
Un model de declaratie va fi prezentat de autoritati in cel mai scurt timp, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Este permis accesul sau parasirea localitatii doar de catre persoanele care desfasoara activitati profesionale in afara zonei carantinate sau deplasarea este pentru ingrijirea sau insotirea membrilor de familie, a persoanelor varstnice, bolnave ori decesul unui membru de familie.
De asemenea, mai au voie sa iasa din zona de carantina persoanele care au nevoie de asistenta medicala inclusiv urgentele medicale.
Transportul de marfa este in continuare permis.
Se interzice deplasarea persoanelor fara motiv in interiorul localitatii.
Politistii si jandarmii care asigura filtrele de circulatie vor verifica legitimatiile de serviciu sau adeverintele eliberate de angajator, iar pentru cei care vor sa iasa din zona carantinata din alte motive decat cele profesionale este necesara o declaratie din care sa rezulte motivul deplasarii, atat ziua, cat si noaptea.
Rutele ocolitoare pentru localitatea Dumbrăvița sunt următoarele:
1.centura ocolitoare Timișoara-DN 69 Calea Aradului;
2.centura ocolitoare Timișoara-DN 6 Calea Lugojului.
Pentru cei care doresc sa tranziteze localitatea Moșnița pe DJ 592 dinspre Chevereșu Mare ruta ocolitoare este:
1.DJ 592 A- Otvești-Stamora Română-Liebling-DN 59 Jebel-DN 59 Șag- Calea Șagului.
Cu privire la localitățile carantinate pentru care nu au fost stabilite rute ocolitoare este permisă tranzitarea, fiind interzisă oprirea pe teritoriul acestora.
Totodata, sunt instituite restrictii de circulatie pe timpul noptii, intre orele 22.00 si 5.00 dimineata, cand in interiorul localitatilor pot sa se deplaseze doar lucratorii esentiali sau persoanele care ingrijesc copii sau varstnici ori cei care merg la serviciu.
In plus, pe langa masca de protectie care continua sa fie obligatorie peste tot, sunt interzise evenimentele private, se inchid restaurantele, barurile si cafenele, inclusiv terasele acestora, pensiunile si hotelurile, iar la slujbele religioase de cununie, botez si inmormantare pot participa cel mult 8 persoane.
Alte doua comune din Timis, unde rata de infectare depaseste 6 la mia de locuitori sunt in analiza Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta in vederea instituirii masurii carantinei. Este vorba de Gavojdia si Foeni.
Iata hotararile Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Timis, aprobate la Bucuresti:
Art. 1. (1) Se va solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 6.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru localitățile: GHIRODA (Fără Giarmata Vii), DUDEȘTII NOI, DUMBRĂVIȚA, BECICHERECU MIC, FIBIȘ, PESAC, GIROC cu sat aparținător CHIȘODA, MOȘNIȚA NOUĂ cu satele aparținătoare: MOȘNIȚA VECHE, ALBINA, URSENI, RUDICICA. (A fost aprobata insa masura cu data de 5 noiembrie, de la ora 5.00, de catre Comandantul Actiunii, iar Prefectura Timis a transmis un mesaj privind schimbarea joi dimineata in jurul orei 3.30)
Art. 2 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se instituie următoarele măsuri obligatorii: În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se instituie următoarele măsuri obligatorii:
- identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarate în zona menţionată la art. 1 alin. (2) adresă declarată prin Declarație pe propria răspundere şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
- limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
- evaluarea de către Direcţia de Sănătate Publică Timiș a oportunităţii şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii;
- stabilirea, prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, a rutelor ocolitoare, a căilor majore de circulaţie care tranzitează zona şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;
- interzicerea desfăşurării următoarelor activităţi:
– organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
– activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică;
– organizarea şi desfăşurarea de activităţi în cinematografe şi în instituţii organizatoare de spectacole şi/sau concerte;
- oficializarea slujbelor religioase de cununie, botez și înmormântare cu prezența unui număr maxim de 8 persoane.
- instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţiile publice închise şi deschise;
- suspendarea cursurilor şcolare care presupun prezenţa „faţă în faţă“ pentru toate unităţile de învăţământ, cursurile urmând a se desfăşura online;
Art. 3. În intervalul orar 22,00 – 5,00, în zonele carantinate este permisă circulația pentru:
- a) persoanele care desfășoară activități în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, alimentării cu apă, comunicațiilor, reprezentanții mass-media, transporturilor și aprovizionării populației cu prezentarea unei adeverințe de la angajator cu precizarea intervalului orar pentru desfășurarea activității, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională ;
- b) persoanele care desfășoară activitate profesională, altele decât cele prevăzute la litera a, cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
- c) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare, cu prezentarea certificatului de producător sau a unei declarații pe propria răspundere care să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa de domiciliu, motivul deplasării, data completării și semnătura;
- d) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie. Aceste persoane vor prezenta o declarație pe propria răspundere care să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa de domiciliu, motivul deplasării, adresa spre care se deplasează, data completării și semnătura;
- e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei legate de nevoile animalelor de companie/domestice;
- f) urgențe medicale;
- g) tranzitarea localităților zonelor carantinate de către persoane care nu au domiciliul pe raza acestora, dacă nu au fost stabilite rute ocolitoare.
Art. 4. Direcția de Sănătate Publică Timiș va întreprinde următoarele:
(1) va analiza oportunitățile și va prioritiza testarea persoanelor, va transmite solicitări de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății,
(2) va stabili un calendar pentru dezinfectarea periodică a spațiilor publice și va urmări îndeplinirea acestuia de către unitatea administrativ teritorială în cauză;
(3) va îndruma și implica medicii de familie de pe raza localităților în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliul și acordarea asistenței medicale populației din zona respectivă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.)
(4) va supraveghea colectarea deșeurilor medicale și va asigura respectarea normelor de colectare a deșeurilor medicale.
Art. 5. (1) În/Din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:
- a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în zona carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;
- b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi profesionale în zona carantinată;
- c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate;
- d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
- f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- g) urgenţe medicale;
- h) elevii și studenții care locuiesc în zona carantinată şi care urmează cursurile unor unităţi de învăţământ din alte unităţi administrativ-teritoriale, pentru care nu este dispusă măsura de carantină zonală.
(2) Toate persoanele prevăzute la alin. (1) vor prezenta autorităţilor competente un document din care să rezulte calitatea de elev sau student, legitimaţie de serviciu valabilă, adeverinţă de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională, iar pentru deplasarea din alte motive decât profesionale vor prezenta o declaraţie din care să rezulte motivul justificat al deplasării.
(3) Dacă nu a fost stabilită o rută ocolitoare este permisă tranzitarea localităţilor din zona carantinată de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în aceste localităţi.
Art. 6. Măsurile stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri vor fi comunicate autorităţilor publice locale şi vor fi aduse la cunoştinţa populaţiei, prin utilizarea sistemului RO-ALERT, precum și prin alte mijloace.
Art. 7. Prezentul ordin se pune în aplicare în conformitate cu prevederile Planului-cadru integrat de acţiune pentru instituirea carantinei zonale, în scopul limitării răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României nr. S/85.887 din 23.07.2020, elaborat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 8. Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale.
Aceste hotarari au fost aprobate miercuri seara de catre Raed Arafat si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei.