TIMISOARA. Doar o victorie si doua remize pentru ASU Politehnica in ultimele 8 partide oficiale. Sfarsit dezamagitor de an calendaristic pentru „baietii in ghete”, sau daca vreti, bine ca s-a terminat acum, si ca nu mai dureaza chinul. Totusi, alb-violetii fac 25 de puncte si urca pe 11 in locul Ripensiei la o diferenta de un gol.
Revenind la partida de astazi, cu Energeticeanul, baietii lui Cosmin Petruescu au parut ca nu au destula energie sa invinga un adversar accesibil. A fost 0-0 dupa 90 de minute cu fotbal destul de putin si cu o atmosfera trista de decembrie. Ca de obicei, suporterii si-au facut datoria si au onorat eroii Revolutiei cu un banner.
Ocazii au fost, nu insa foarte multe, ambele echipe avand ocazia sa „sparga” tabela. Cea mai mare sansa le-a apartinut vizitatorilor, Vlad Rusu trimitand in debutul partii secuhnde in bara, din apropierea portii. Politehnica a replicat prin Ignea si Bedea, dar acestia nu l-au invins pe Miron.
Asadar, un 0-0 de de adio pentru ASU, care va trebui sa munceasca mult mai mult in 2019.
ASU Politehnica: D. Munteanu – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru (Coada 64′), Dr. Cojocaru (87, Radu) – Lazea, A. Ignea – Bedea, Bozian, Miholca (Vidrasan 33′) – I. Plamada
sursa foto: liga2.ro