TIMIS. Frigul se instaleaza in urmatoarele zile in Banat si in intreg vestul tarii. Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, ora 10.00.
Se va raci treptat in Timis, Caras-Severin, Hunedoara si Arad. Va ploua, iar in zonele inalte se vor inregistra ninsori si lapovita. In Banatul de munte se anunta intensificari de vant.
La Timisoara, miercuri si joi cerul va fi acoperit si sunt posibile ploi slabe, iar maxima termica nu va depasi valoarea de 14 grade Celsius.
Vineri si sambata, cerul va fi schimbator si vor fi cel mult 16 grade la orele amiezii.
De duminica insa se incalzeste pana la 22 de grade, iar saptamana viitoare vom avea parte de temperaturi prietenoase pentru inceputul lunii noiembrie.