TIMISOARA. Un proiect indraznet are Consiliul Judetean Timis pentru locatia pe care o detine in plin centrul Timisoarei. Este vorba de fostul Centru de Recrutare Militara din apropierea Pietei 700.
Acum, pe acest loc functioneaza o parcare cu plata a Consiliului Judetean Timis.
Reprezentantii CJ Timis vor ca aici sa construiasca o cladire de birouri si de magazine, dar ceea ce este mai important, se va amenaja o parcare supraterana cu sase etaje.
”Avem facut un studiu de oportunitate pentru acea locatie. Este un studiu interesant care presupune spatii comerciale si posibil de conferinte si birouri. Va fi o cladire interesanta, cum spuneam”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Calin Dobra, vicepresedintele Consiliului Judetean Timis.
In ceea ce priveste banii cu care va fi ridicata aceasta cladire, Consiliul Judetean Timis cauta variante deoarece pe bani proprii va fi destul de complicat.
”Cautam sa gasim variante de finantare. Va costa undeva intre 10 si 12 milioane de euro. Din punct de vedere al bugetului propriu e complicat sa realizam aceasta investitie. Exista posibilitatea sa scoatem la concesiune terenul respectiv si cine vine sa realizeze, un investitor privat, cel mai probabil, isi va amortiza investitia din vanzarea locurilor de parcare, iar Consiliul Judetean va castiga din concesiunea terenului”, a mai declarat Dobra.