Cele mai mici note au ”reusit” sa le obtina liceenii la simularea examenului de Bacalaureat, proba de limba romana. Aproape 60 la suta dintre acestia au primit note sub 5, mai exact 2871 dintr-un total de 4878.
Intre 5 si 5.99 au fost notati inca 15 la suta dintre elevi. Note mai bune, peste 8, au doar 9 procente dintre elevii de clasa a XII-a, iar nota maxima 10 au primit exact sase viitori absolventi de liceu. La seral, procentul celor care in prezent nu ar reusi sa ia nota de trecere la Bacalaureat este de 80 la suta.
Elevii de clasa a VIII-a, mai buni la romana decat colegii de liceu!
Mai bine au stat, la proba de limba romana, elevii de clasa a opta. Doar 30 la suta din totalul de 5064 au note sub cinci, iar aproape 15 la suta sunt cuprinse intre 5 si 5.99. Aproape 23 de procente au reusit, in schimb, sa ia note intre 8 si 9.99, in timp ce 14 elevi au primit nota zece.
Proba de limba materna s-a dovedit a fi la fel de grea pentru elevii de alte etnii. Cei mai buni s-au dovedit a fi cei examinati la limba germana unde, din 75 de participanti, 66 au luat mai mult de cinci, si cei de la maghiara, cu doar 35 de promovati din 52, dar cu doua note de zece. Examenul in limba sarba a fost promovat de 15 din 28 de elevi, insa doar trei au reusit note peste opt. La limba ucraineana, sapte elevi din totalul de 11 au primit nota cinci sau mai mult, insa nu au existat note de noua si zece.
Sperantele elevilor de a-si ridica mediile stau acum in rezultatele probelor de matematica, istorie si a celor de profil.