Opinia Timisoarei

Noul drum de 10 km de descarcare de pe Autostrada Vestului spre Timisoara, in etapa exproprierilor de peste 8 milioane de lei. Decizia Guvernului

TIMISOARA. Avem o singura firma interesata sa faca noul drum de legatura cu Autostrada Vestului spre Sanadrei, iar oferta e inca in evaluare, insa Guvernul grabeste lucrurile.

A fost emisa hotararea privind declansarea procedurilor de expropriere pentru terenurile de pe coridorul lucrarii de utilitate publica de interes national „Drum de legatura Autostrada A1 Arad-Timisoara-DN 69„.

CITESTE SI: Continua cosmarul pentru locuitorii de pe strada Maresal Constantin Prezan din Timisoara. Santierul ‘intepenit’ intr-o conducta, la 15% din executie. Foto 

Se aproba declansarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privata care constituie coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publica de interes national „Drum de legatura Autostrada A1 Arad-Timisoara-DN 69“, situate pe raza localitatilor Timisoara, Sanandrei, Giarmata si Pischia din judetul Timis, expropriator fiind statul roman, reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A„, se arata in hotararea de Guvern.

Totodata, se aproba lista cuprinzand imobilele proprietate privata supuse exproprierii, precum si sumele individuale aferente despagubirilor.

Sumele individuale estimate sunt in cuantum total de 8.459.000 lei si sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului… se vireaza de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, in termen de cel mult 30 de zile de la data solicitarii acestora… Planul de amplasament al lucrarii de utilitate publica de interes national se aduce la cunostinta publica si prin afisarea la sediile consiliilor locale implicate si, respectiv, prin afisare pe pagina proprie de internet a expropriatorului„, mai sta scris in documentul executivului.

In paralel, la DRDP Timisoara este in derulare procedura de achizitii publice pentru servicii de cadastru pentru intocmirea documentatiei de dezmembrare a terenurilor supuse exproprierii. Doua oferte au fost depuse pana la termenul limita, luna trecuta, iar acum este in desfasurare etapa de evaluare.

Dupa Hotararea de Guvern, se va emite decizia de expropriere, care este cu titlu executoriu. Practic, va fi momentul in care terenurile vor trece in proprietatea statului. Vom semna in curand si contractul pentru serviciile de cadastrare”, spune directorul regional al DRDP Timisoara, Horatiu Simion.

***

Va reamintim, in august, la termenul limita pentru depunerea ofertelor la licitatia pentru amenajarea acestei noi descarcari de pe Autostrada Vestului spre Timisoara s-au inscris doar italienii de la Todini Costruzioni Generali SPA.

In toamna lui 2019 au fost finalizate studiile, iar acum oferta pentru proiectare si executie e in evaluare tehnica.

Daca va fi declarata castigatoare a licitatiei, societatea va amenaja tronsonul de 10 kilometri, care va avea 2 benzi pe sens, doua poduri, patru pasaje, doua pasaje inferioare si trei noduri rutiere.

Valoarea contractului este de aproximativ 200 milioane lei, fara TVA, adica aproape 50 de milioane de euro, cu TVA, majoritatea banilor din fonduri europene prin POIM 2014 – 2020.

Durata contractului este de 2 ani, din care 6 luni pentru proiectare si 1 an si jumatate santierul.

Drumul, cu cate 2 benzi pe sens, care va porni de la intersectia cu Sanandrei, va fi, practic, a treia descarcare de pe autostrada catre Timisoara, dupa Remetea si Giarmata. Vor tranzita noua legatura intre 25.000 si 29.000 de masini, conform estimarilor din proiect.

Exit mobile version