TIMISOARA. Au mai ramas doar cateva saptamani pana cand, cel putin teoretic, se vor incheia toate lucrarile de reabilitare la centrul istoric al Timisoarei. Cele 4 piete si cele 10 strazi pietonale se vor infatisa timisorenilor si turistilor cu un aer proaspat, cu pavaje noi, mobilier urban si statui.
Primarul Nicolae Robu deja isi face planuri pentru ce va urma, iar viziunea lui despre felul in care zona Cetate va inflori, dupa terminarea proiectului, se indreapta spre centrele istorice din vestul Europei, care isi intampina vizitatorii cu o sumedenie de localuri cochete, terase, restaurante, baruri, dar si o salba de magazine apartinand marilor branduri, cu vitrine stralucitoare.
Nicolae Robu: Vom avea un mall distribuit pe un spatiu vechi
Edilul sef al Timisoarei este convins ca nu peste multa vreme spatiile de la parterul cladirilor istorice se vor schimba radical, iar in centrul vechi vom putea vorbi de un mall desfasurat pe strazi.
„Va iesi superb tot centrul nostru istoric. Lucrarile sunt foarte avansate, in cateva saptamani va fi totul gata. Zona va avea un aspect foarte frumos, in ansamblul ei, si va fi inevitabil refunctionalizata. Nimeni nu-si va mai permite sa tina spatii la parter, dar si mai sus, blocate cu tot felul de activitati ineficiente, chiar cu spatiu de locuit. Toate acele spatii de la parter vor deveni spatii pentru magazine de lux, de baruri,de restaurante si acolo vom avea, daca imi este permisa aceasta formula de exprimare, un mall distribuit pe un spatiu vechi. Din punct de vedere al activitatilor putem spune ca va fi ca si un mall, altminteri, desigur, conceptul de mall e altceva. Va fi superb„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul Nicolae Robu.
CITESTE SI: Femeile din Timisoara, invitate pe tocuri pe o strada din centru! Ce le promite primarul Nicolae Robu?
Intrebat daca exista deja reprezentanti ai unor branduri de lux care si-ar fi aratat interesul sa investeasca si sa deschida afaceri in centrul istoric cel reabilitat al Timisoarei, primarul Nicolae Robu merge la… puterea exemplului din alte locuri.
„In momentul de fata nu avem oferte. Acolo sunt doar spatii private si privatii vor fi cei care vor decide ce vor face cu spatiile lor, dar, in mod cert, vor fi cautati sa le inchirieze unor firme faimoase si pentru tot felul de alte activitati comerciale de tipul celor pe care le-am mentionat deja. Eu ma bazez pe ceea ce stiu ca s-a intamplat in alte locuri din lume. Nu am informatii concrete de aici, dar ma bazez pe logica proprie„, sustine pentru opiniatimisoarei.ro Nicolae Robu.
Am schimbat retelele subterane si pavajul, dar ce facem cu fatadele scorojite ale cladirilor care nu imbie deloc investitorii. Iar unele dintre ele sunt tocmai ale Primariei Timisoara.
„Problema fatadelor inca ne ramane, pentru ca noi nu putem aloca bani pentru reabilitarea cladirilor care sunt proprietate privata si majoritatea covarsitoare a cladirilor din zona sunt private. Primaria are cateva, cum e Primaria Veche, cum e cladirea lipita de Primaria Veche, pe stada Vasile Alecsandri, cladiri care necesita si ele interventii, si pe care le avem in preocupare, proiectele de reabilitare a lor fiind lansate, in diverse etape pregatitoare. Dar trebuie sa inteleaga toti proprietarii de cladiri ca nu o sa le mai poata lasa abandonate asa cum au facut pana acum„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Nicolae Robu.
Primarul a mai precizat ca isi pune toata nadejdea in Taxa pe Paragina, care ii va determina pe proprietari sa isi repare imobilele, altfel vor fi supraimpozitati.
Autor: Daniel Balteanu