TIMISOARA. Meci spectaculos intre „Leii din Banat” si cei din Banie. Oaspetii au venit sa faca lucruri mari pe Bega, au reusit chiar sa inscrie 32 de puncte in primele 10 minute, au condus si la +9, dar echipa mai buna s-a impus.
BC SCM Timisoara a invins SCM Universitatea Craiova, scor 107-95, intr-un meci contand pentru etapa a 10-a din sezonul regulat al Ligii Nationale de baschet masculin. Gazdele au marcat 32 cosuri de doua puncte pentru un procentaj de 76% de reusita la acest procedeu, un adevarat record pentru acest sezon.
Timisoara a obtinut a 4-a victorie consecutiva in acest tur al sezonului regulat si are 5-0 in jocurile de pe teren propriu si 8-2 la general. In runda viitoare, banatenii vor intalni acasa, U BT Cluj, care vineri va evolua in Ardeal cu Galatiul. Castigatoarea partidei directe dintre banateni si campioni, va conduce clasamentul la jumatatea sezonului regular.
Octavian Popa Calota a reusit 23 puncte, 8 pase decisive, 7 recuperari si 4 interceptii pentru 33 la eficienta! Milos Komatina a adaugat 23 puncte, 7 recuperari, iar capitanul Mladen Jeremic a adunat 21 puncte, si 4 pase decisive. De la oaspeti, Goran Martinic a avut 23 puncte, 6 pase decisive, iar Ivan Siriscevic a adaugat 22 puncte, 3 recuperari si 3 pase decisive.
Cealalta reprezentanta a Timisoarei, Timba, joaca sambata, la Oradea, in runda a 10-a, meciul fiind programat la ora 19.