TIMSOARA. Dupa ce timp de mai bine de un an s-a lucrat in ritm alert si au fost ridicate cele doua noi corpuri de cladire de la Spitalul Victor Babes din Timisoara, acum constructorul este obligat sa stea, pentru ca primaria nu mai are bani sa continue investitia.
Inca din primavara constructorii au fost instiintati ca trebuie sa sisteze lucrarile, pentru ca Administratia Fritz nu mai are fonduri sa plateasca finalizarea lucrarilor. Cu toate acestea, insa, pregateste o noua licitatie pentru lucrari in plus la vechiul depozit al spitalului, unde pe vremuri erau adapostite magarite pentru laptele cu proprietati speciale care ajuta la recuperarea bolnavilor de plamani.
„Aici lucrarile au fost sistate din primavara, pe motiv ca cei din primarie nu au fonduri. Lucrarea e finantata din bugetul local, iar acum asteptam sa vedem daca aloca bani in august, asa cum ni s-a spus, dupa rectificarea bugetara.
Sunt avansate lucrarile, doua corpuri sunt facute facute in proportie de 80%. In ceea ce priveste al treilea corp, cel existent, vor fi modificari la el, o sa fie o licitatie noua, la hambarul vechi. Corpul va fi scos la licitatie impreuna cu lucrarile la instalatii, in toamna„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Catalin Adam, directorul tehnic al Constructim, firma ce se ocupa de lucrari.
Conform proiectului initial, corpul A de cladire este compus din parter si doua etaje, iar in acesta urmeaza sa functioneze cabinete de investigatii si tratamente, dar si mai multe saloane cu grupuri sanitare proprii. De asemenea, vor fi amenajate o sala de conferinte si una de cursuri. Vor fi amenajate 13 saloane cu doua paturi si grup sanitar propriu, dar si mai multe spatii medicale si administrative. La parter va exista o sala de asteptare cu o receptie, o zona destinata internarii si externarii pacientilor si o zona cu cabinete de investigatii si tratament. Aici va fi amenajata, printre altele, o sala de tratament pentru bronhologia interventionala si un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul intai vor fi amenajate mai multe saloane cu doua paturi si grup sanitar propriu, dar si cateva spatii medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sala de conferinte, o sala de curs si cateva grupuri sanitare.
Tot in corpul A de cladire va fi instalat si echipamentul de ecografie transbronsica destinat realizarii de biopsii ganglionare, procedura ce inlocuieste interventia chirurgicala la pacientii cu neoplazii pulmonare.
Corpul B va avea doar parter, va fi legat de corpul A si va avea spatii pentru tratament, o sala de mese, o zona de odihna, dar si birouri pentru medici si asistente.
Valoarea totala a proiectului de extindere pentru Spitalul Victor Babes este de 19,3 milioane lei, bani alocati din bugetul local de Primaria Timisoara. La aceasta suma se adauga aproape inca atat, bani ce vor fi folositi pentru dotarea cu echipamente a celor doua noi cladiri.
Lucrarile sunt realizate de firmele Zitico SRL si Constructim SA.