Opinia Timisoarei

Numar unic pentru cei aflati in nevoie, la Timisoara, si call center la Directia de Sanatate Publica, in pandemie de coronavirus 

TIMISOARA. Un numar unic de telefon este pus la dispozitia celor din Timisoara si din judet pentru diverse situatii ce tin de asistenta sociala sau de informarea oamenilor.

Astfel, studenti voluntari de la Universitatea de Medicina vor raspunde la apeluri si vor centraliza problemele de natura sociala cu care se confrunta locuitorii judetului in perioada de pandemie.

CITESTE SI: Localitatile in care au aparut 395 de noi cazuri de COVID, in Timis. Aproape jumatate sunt in Timisoara. Avem 29 de focare active in tot judetul 

„Acest call center va funcționa sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Timiș, la sediul Direcției de Asistență Socială Timișoara, situat pe Calea Lipovei. Numărul operațional este 0356981 – pentru probleme sociale. Pentru partea medicală rămâne valabil call center-ul Direcției de Sănătate Publică Timiș”, transmit reprezentantii Prefecturii Timis.

Pe de alta parte, de la inceputul saptamanii, va deveni functionala si centrala pentru preluarea apelurilor de la nivelul DSP, care va putea prelua pana la 40 de apeluri simultan. Centrala va asigura legatura intre serviciile medicale, cele de asistenta de urgenta, dar si serviciile sociale, la un numar de telefon unic.

CITESTE SI: Aproape 7000 de noi imbolnaviri cu coronavirus si 86 de morti, in Romania. Aproape 400 de cazuri noi in Timis 

„Totodată va conecta medicii de familie, pacienții, Direcția de Sănătate Publică, CJCCI, precum și Centrul de asistență socială într-un serviciu integrat care va fi coordonat mult mai ușor în perioada următoare”, au mai precizat reprezentantii Prefecturii.

 

Exit mobile version