Goal-keeperul portughez care a aparat poarta echipei timisorene in sezonul trecut, in Liga I ar mai fi avut inca un an de contract cu ACS Poli. Nuno Claro sustine ca ar mai fi ramas la Timisoara dar nu a fost dorit de catre managerul clubului banatean, Ion Timofte.
Pe de alta parte insa, Tim spune ca portarul lusitan nu ar fi acceptat diminuarea contractului, conform clauzei stipulate in caz de retrogradare si ar mai fi solicitat prelungirea anganjamentului cu inca un an.
‘Noi am vrut sa-l patram la Timisoara, dar in conditiile din contract. Majoritatea jucatorilor, in special cei care au venit la echipa in urma cu un an au avut o clauza in contract ca in caz de retrogradare sa li se diminueze contractul cu 50%. A fost si cazul lui Nuno. Eu am avut vreo doua-trei discutii cu el, dar pe langa faptul ca nu a acceptat aceasta reducere si voia mai mult, el mai voia si sa prelungeasca angajamentul cu inca un an, or eu nu puteam sa accept asta. I-am si spus ca probabil in scut timp va trece si el de cealalta parte a baricadei, fie ca va deveni conducator, fie ca va fi antrenor si se va lovi si el de astfel de cazuri ca cel de acum. Din punctul meu de vedere, ceea ce voia el era de neacceptat pentru ca este vorba si de o varsta biologica’, a explicat Timofte.
‘Eu am dorit sa raman la Timisoara, sa ajut echipa sa revina in Liga I, dar domnul Timofte nu a dorit sa raman. Lui Dan Alexa chiar nu am ce sa ii reprosez, ii multumesc pentru ce a facut, s-a comportat cu respect fata de mine si eu la fel. El si-a dorit sa raman, dar domnul Timofte cred ca nu a dorit asta. Intr-adevar, a fost o clauza de reducere a contractului cu 50% in caz de retrogradare, dar eu i-am spus sa imi faca o propunere de care sa fim multumiti si eu si clubul. Nu a vrut, a spus ca Timisoara e in Divizia B si din vina mea, ca nu am aparat bine cu Pandurii si cu U Cluj. Mi-a spus asta in fata’, a spus Nuno Claro.
„Eu nu vreau sa ma cert cu Nuno, am avut vreo doua disutii in care am vorbit mai multe si despre meciurile bune si despre meciurile mai putin bune pe care le-a facut. Din punctul meu de vedere, ne-am despartit ca prieteni, noi ne stim de multi ani, dinainte sa vina el in Romania, ne stiam din Portugalia”, a explicat Timofte.
Incident la antrenament
Nuno Claro a avut o oferta pentru a pleca la Rapid inca din urma cu trei saptamani. Initial insa, conducerea clubului nu a fost de acord cu plecarea portarului la gruparea giulesteana, insa dupa un incident petrecut la unul dintre antrenamentele din aceasta saptamana s-a decis sa se intrerupa colaborarea.
„Cand m-am intors din vacanta mi-au spus sa imi caut echipa si cand am gasit, nu m-au lasat. Am avut inca de acum trei saptamani oferta de la Rapid dar atunci nu m-au lasat sa plec, m-au tinut pana acum”, a spus Nuno Claro.
‘Am vorbit si cu domnii Robu, Bojin, cu domnul Anton, au zis ca Nuno e un portar cu experienta de care putem avea nevoie. Nu am acceptat initial sa plece la Rapid in ideea de a-l pastra in lot, dar saptamana aceasta a avut loc un moment mai neplacut, cand el a plecat de la un antrenament si cand am vazut cum stau lucrurile, am zis ca mai bine sa ne despartim. Un jucator nemultumit in lot nu ne trebuia”, a explicat Timofte, care considera ca nemultumirea lui Nuno Claro a fost legata atat de partea financiara cat si de faptul ca Pap era vazut ca titular. ‘Mie mi s-a parut ca ii era greu sa accepte si statul de rezerva, desi el a zis ca nu e vorba de asta. Dar probabil ca motivul principal al nemultumirii sale a fost legat de partea financiara si de contractul pe care trebuia sa il aiba anul acesta”, a mai spus Timofte.
Nuno Claro se va alatura zilele acestea celor de la Rapid. „Nu consider ca e prea tarziu sa merg acolo. Au avut doar 5 meciuri, mai au foarte multe jocuri in acest sezon. Eu sunt pus la punct cu pregatirea, nu este nici o problema”, a spus Nuno Claro.
Dupa plecarea portughezului, ACS Poli ramane cu Pap si Haidau pe postul de portar, conducerea timisorenilor fiind decisa in acest moment sa nu mai transfere inca un goal-keeper. „Nu ne gandim in acest moment sa mai aducem un poratar. Avem doi portari foarte buni in care avem incredere si mai avem si juniorii, pe Rus, pe Contra”, a spus Timofte.