TIMISOARA. In zilele noastre este curatat, circula vaporase pe el, se antreneaza sportivi de la cluburile de canotaj sau kaiac-canoe si se organizeaza competitii sportive ori festivaluri. Dar nu a fost dintotdeauna asa… Iar inceputurile erau consemnate acum 290 de ani.
Canalul Bega poate nu ar fi existat daca pe aceste meleaguri nu ar fi ajuns principele Eugeniu de Savoya, omul care in 1716 elibera Timisoara de sub dominatia otomana. Din armata care a asediat Timisoara in acel an facea parte si generalul Claudius Florimund de Mercy, un genial strateg, dar si un foarte bun administrator, asa cum istoria avea sa ne arate.
Dupa eliberarea orasului, Contele de Mercy mai participa si la asediul Belgradului, dar si la razboiul dintre spanioli si austrieci din Sicilia, unde este ranit. In 1720 se intoarce la Timisoara si devine Guvernator al Banatului.
In anii care vor urma, Florimund de Mercy reorganizeaza administrativ Banatul, aduce in aceasta zona a imperiului colonisti nemti, italieni sau spanioli si ordona intocmirea unei harti a regiunii.
Constient fiind deja de ce inseamna acest colt de Imperiu, mai pune in miscare un proiect de mare importanta, ce ar fi adus beneficii si curtii de la Viena.
„Cu toate aceste realizari, de care un altul s-ar fi declarat cu prisosinta multumit, spiritul activ al lui Mercy era inca departe de telul sau. La o departare de 10-12 mile de oras (Timisoara) se aflau muntii si vaile care desparteau Banatul de Transilvania. Aceasta regiune era acoperita cu paduri dese, care nu slujeau decat animalelor salbatice drept ascunzatoare, desi putea furniza orasului o mare cantitate de lemn, atat pentru trebuinta fabricilor cat si in scopuri economice. Lipseau doar facilitatile de transport. In aceeasi situatie se aflau produsele agriculturii care luase avant, precum si cele ale manufacturilor aflate in ascensiune. Era esential ca surplusul dat tarii de natura si mestesugari sa fie adus cu un efort minim la Dunare, pentru a fi apoi exportat in Austria sau, urmand Dunarea si Sava, in Stiria si Carintia, apoi, pe raul Muhr, in Craina si la Triest ori chiar la Fiume, folosindu-se cursul Savei. Acest din urma fluviu s-ar fi putut face navigabil pana la Zalok, nu departe de Ljubliana„, scrie Francesco Griselini in „Incercare de istorie politica si naturala a Banatului Timisoarei”, aparuta in 1780.
Pentru a duce la capat toate aceste planuri, contele de Mercy ia decizia trasformarii raului Bega in canal navigabil.
„Pentru a realiza ambele obiective, nu ramanea decat ca Begheiul sa fie canalizat. Acest rau, cu meandre fara numar, curge de la Faget, la patru mile departare de Lugoj, pana la Becicherecu Mare, in celalalt capat al Banatului. Aici, in fata Titelului, Begheiul se revarsa in Tisa, care, imbogatita cu acest ultim afluent, se uneste curand cu Dunarea. Se incepu asadar construirea canalului, mai in jos de Faget, ajungandu-se prin Rachita, Belint si Chizatau, pe cat posibil in linii drepte, pana in apropiere de Timisoara, unde fura deschise patru canale mai mici, cu ecluze in directia suburbiei Fabric. Pe unul dintre aceste canale erau aduse lemnele de foc, iar pe celelalte lemnele de constructie, pana la depozitul nou construit. Dupa o cotitura facuta de canal in jurul fortificatiilor exterioare ale orasului, acesta continua mai mult in linie dreapta, pana cand Begheiul isi regaseste, la Klek, nu departe de Becicherecu mare, vechea lui albie. Astfel, canalul strabate o distanta de circa 16 mile germane – o capodopera demna de vechea Roma!„, scria acelasi faimos carturar Francesco Griselini, dupa 2 ani in care a locuit in Banat.
Astfel, in 1728 incepe prima etapa din procesul de regularizare a canalului Bega, una care avea sa se incheie in 1731. In paralel cu lucrarile din apropierea orasului, s-a operat si in aval de Timisoara, spre Zrenjanin, iar in noiembrie 1732 circula deja prima ambarcatiune de la Timisoara, din portul Iosefin, pana la Pancevo.
„In 1732 Canalul Bega a devenit primul canal navigabil construit pe teritoriul Romaniei (de azi). Lungimea totala navigabila era de 116 km., reprezentand in teritoriile de azi 44 km, in Romania, si 72 km in Serbia„, se arata pe timisoara-info.ro.
Contele Mercy a apucat sa vada finalizata aceasta prima etapa a planului sau. In 1733 izbucneste un nou razboi intre austrieci si o alianta franco-spaniola, iar guvernatorul Banatului merge, la ordinul Imparatului, in Italia pentru a prelua comanda armatei. Nu avea sa mai revina vreodata in locurile unde a fost atat de apreciat. Florimund de Mercy moare cu spada in mana in 1734, in timpul atacului asupra castelului fortificat Crocetta, langa Parma.
Planurile lui Mercy, continuate de un inginer valon
La un an dupa moartea contelui, se reiau lucrarile de regularizare a canalului Bega, care de aceasta data aveau sa dureze aproape doua decenii. Vechiul canal este abandonat din cauza pragurilor de nisip care-l faceau impracticabil, mai ales pe timp de vara, cand nivelul apei era scazut. Noul traseu este mult mai drept si favorabil navigatiei.
„Timp de decenii s-au depus mari eforturi la saparea canalului, constructia digurilor, consolidarea malurilor, intretinerea navigabilitatii. Mii de oameni au participat la lucrari. Asigurarea fortei de munca, a hranei nu era usoara. Se lucra manual, cu sape, tarnacoape, cu carute. Lucrarile se desfasurau simultan cu constructia Cetatii Timisoara„, se arata pe timisoara-info.ro.
Lucrarile incepute de Mercy sunt reluate astfel de inginerul Maximilian Fremaut. Acesta continua canalizarea intervenind cu diguri pentru regularizarea cursului Begheului, iar in 1758 incepe constructia in amonte de Timisoara a unui nod hidrotehnic la Costei, pe raul Timis. Nodul permite transferul de debit intre Timis si Bega in functie de necesitati. Astfel se rezolva problema debitului pe canalul Bega, dar se si imbunatateste gospodarirea apelor intr-o zona cunoscuta istoric pentru terenurile mlastinoase si inundatiile frecvente.
Si daca din 1732 se faceau transporturi de marfa pe Bega, din 1869 se fac primele curse de pasageri. Timisoara devine astfel primul oras de pe teritoriul actual al Romaniei care utilizeaza acest mijloc de transport. Pe apa.
Modernizarile continua pe canal. Banatul a fost lovit de mai multe ori de inundatii, cand apele raului au trecut peste maluri, astfel ca intre 1900 – 1916 se construieste sistemul de ecluze, care duce si la o crestere considerabila a numarului navelor de transport.
„Pana la inceputul Primului Razboi Mondial navigau pe canal 563 ambarcatiuni comerciale, timp de 305 zile pe an. Volumul de marfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone/an in perioada 1937 – 1938„, scrie enciclopediaromaniei.ro
Traficul de marfa pe canalul Bega s-a oprit in 1958, pentru ca 9 ani mai tarziu sa fie retrase si navele de pasageri, cu toate ca o mica parte ramane totusi navigabila, pe raza municipiului Timisoara.
In zilele noastre, canalul Bega este curatat si este navigabil in Timisoara, vaporasele cumparate de municipalitate in urma cu aproape 5 ani avand un traseu de circulatie de la Uzina de Apa pana la Podul Modos.
De altfel, Timisoara e si singurul oras din Romania care are transport in comun pe apa.
Lucrari se mai fac insa in afara Timisoarei. In prezent sunt inca in desfasurare operatiuni la nodul hidrotehnic de la Sanmihaiu Roman, care odata finalizate, vor permite circulatia vaporaselor pana la limita cu Serbia, sau chiar pana in tara vecina, dupa ce la granita dintre cele doua tari va fi construit un nou punct de trecere a frontierei.
Foto: peundemerg.ro,