TIMISOARA. Dupa ce cladirea care adapostea Sectia de Pneumologie si Laboratorul Spitalului de Copii a intrat in posesia clanului Carpaci, conducerea unitatii sanitare a fost nevoita sa gaseasca variante pentru a suplini spatiul astfel pierdut.
Noua sectie de Pneumologie are cu 10 paturi mai putin decat cea veche, cea care a fost evacuata din cladirea ajunsa in posesia clanului Carpaci. In plus, sunt probleme si cu accesul in noua sectie, pentru ca,deocamdata nici una dintre cele doua intrari existente nu poate fi folosita in conditii de legalitate. Una dintre intrari este comuna sectiei de pneumologie si unor cabinete ce tin de ambulatoriul spitalului,cealalta se afla pe terenul altei institutii, respectiv Directia pentru Protectia Copilului, care nu permite, deocamdata, accesul pacientilor prin curtea sa.
Daca acestea sunt aspectele negative ale mutarii sectiei, exista si altele, pozitive.
“Vechea sectie functiona in conditii insalubre, pentru ca, legal, nu puteam face reparatii acolo, fiind vorba despre o cladire retrocedata, pe care stiam ca este inevitabil sa o pierem. Acest lucru se stia de acum sapte ani, nu a fost o surpriza pentru noi. S-au facut doar reparatii sumare la acoperis, pentru ca ajunsese sa se prelinga apa pe pereti si au fost parinti care ne-au reprosat acest lucru. Acum avem o sectie moderna, frumos amenajata si bine dotata, conditiile sunt mult mai bune” a declarat directorul Spitalului de Copii, Ovidiu Adam.
Si laboratorul Spitalului de Copii a fost mutat, tot intr-o cladire a Policlinicii. Spatiul, desi destul de mic, este curat si bine dotat, iar conducerea spitalului a dat asigurari ca activitatea se desfasoara fara niciun fel de problema.
Pentru ca si alte cladiri in care-si desfasoara activitatea sectii ale Spitalului de Copii sunt in proces de retrocedare, singura solutie ramane ridicarea cat mai grabnica a noului imobil care sa adaposteasca toate sectiile si care sa rezolve, definitiv, problema spatiului necesar unitatii spitalicesti. Lucrarile la acest imobil ar urma sa inceapa, cel mai probabil, in primele luni ale lui 2014, cand si vremea va permite demararea constructiei.
“Proiectantul, probabil si grabit de noi, a avut mici scapari – care au fost sesizate de firmele interesate de constructie – si a caror corectare a intarziat putin licitatia. Banii vor fi reportati pentru 2014 iar lucrarile ar trebui sa inceapa la inceputul anului viitor” a spus primarul Timisoarei, Nicolae Robu.
Intre timp, la Spitalul de Copii a sosit si un computer tomograf , unul dintre cele mai performante modele din tara, care este deja instalat si in stare de functionare. Urmeaza doar sa mai fie certificat din punct de vedere radiologic iar, din ianuarie 2014, va fi incheiat un contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru decontarea investigatiilor efectuate cu ajutorul noului aparat.