TIMISOARA. Migratia timisorenilor catre comunele periurbane este in continua crestere. Oamenii cauta un teren pe care sa-si inalte o casa si sa se bucure de liniste impreuna cu familia.
Este si cazul comunei Ghiroda spre care s-au indreptat multi timisoreni. Neoficial, comuna numara aproximativ 10.000 de suflete, a spus primarul Ionut Stanusoiu in INTERVIURILE TIMISOAREI, singura emisiune interactiva LIVE pe Facebook din Timisoara, realizata de opiniatimisoarei.ro si Orasul Timisoara din studioul HDV.
Cel mai tanar edil din Timis a dezvaluit ca se lucreaza in acest moment la un Plan Urbanistic Zonal care va sta la baza acordarii de parcele pentru tineri.
„Cred ca linistea ii atrage. Sunt multi oameni din Timisoara care vin spre Ghiroda cautand un loc linistit, sa stea cu familia. Mai avem terenuri in Ghiroda, cele mai multe multe parcele private. Insa, primaria dispune de aproximativ 8 ha, iar acum lucram la un Plan Urbansitic Zonal pentru tineri, dar au fost probleme cu situatia juridica a terenului plus. Acum insa ne ocupam sa facem parcele pentru tineri. Vor fi acordate pe Legea 15, cu titlu gratuit. Vom finaliza PUZ-ul fie in toamna, fie cel tarziu in primavara. Acum se cumpara terenuriin Ghiroda, se emit multe certificate de urbansim. Avem 400 de certificate de urbanism date deja in 2018, autorizatii de constructii la fel… Lucrurile se misca pe partea de constructii„, a spus primarul comunei Ghiroda Ionut Stanusoiu in INTERVIURILE TIMISOAREI.
Edilul a precizat ca va continua si ridicarea de blocuri.
„Din 2016 lucram la Plaunul Urbanistic General al comunei. Cel in vigoare azi e din 1996. In 2016 am fost printre primele comune care am facut studiile de fundamentare ale PUG-ului, pasul de dinainte de intocmirea Planului Urbanistic General. Vom avea zone clar definite in PUG unde se vor face si blocuri, in regim de inaltime P+2 si P+2+M, cu mai multe apartamente. Vor fi si zone cu regim mai mare de inaltime„, a explicat primarul din Ghiroda.
Cat despre felul in care se construieste acum in comuna, edilul are o strategie.
„Incercam sa tinem sub control situatiile in care ar aparea blocuri intre case, sunt doar cateva situatii izolate acum in comuna. Tehnic, e mult mai complicat sa pui un bloc intr-un cartier nou, pentru ca respectivul cartier a fost aprobat printr-un PUZ. Respectivul Plan Urbanistic Zonal, ca sa fie modificat, e nevoie de o actualizare a lui si asta face primaria. Exista zone tampon intre zona industriala si cea de case, asa a fost gandita fasia„, a mai spus Stanusoiu.
Primarul comunei Ghiroda Ionut Stanusoiu a fost invitatul emisiunii INTERVIURILE TIMISOAREI de joi seara, singura emisiune interactiva transmisa LIVE pe Facebook, realizata de Orasul Timisoara si opiniatimisoarei.ro.
INTERVIURILE TIMISOAREI poate fi vizionata pe pagina de Facebook Orasul Timisoara si pe site-ul opiniatimisoarei.ro in fiecare joi seara de la orele 21.30.