Aparatul tehnic al primarului Gheorghe Ciuhandu a inaintat doua proiecte, parca intentionat alambicate, spre analiza consilierilor locali, ambele facand referire la posibila investitie a americanilor de la Walco.
in primul proiect, se solicita „includerea in obiectul contractului de asociere in participatiune a exploatarii parcarilor terane adiacente fiecarei noi parcari subterane construite”. Referatul atasat proiectului explica faptul ca investitorii americani doresc sa aiba in adminsitrare aproape 20% din suprafata centrala a orasului, pentru aplicarea unor masuri de control al parcarilor terane. Altfel spus, pe o raza de 150-250 metri in jurul fiecarei parcari subterane construite, adica un areal total de peste 12 hectare din zona Cetate, stationarea masinilor ar putea fi restrictionata. Aceasta masura va fi luata tocmai pentru ca soferii sa mearga inspre parcarile subterane construite si sa nu mai parcheze pe trotuare. in plus, din motivarea proiectului nu reiese nicicum care va fi controlul autoritatilor asupra politicii de tarife care urmeaza sa fie practicata de americani. Astfel ca, e foarte posibil, ca in spatele proiectului „binevoitor” al primariei sa se ascunda un lucru nu tocmai bun petnru soferii timisoreni: ei s-ar putea trezi ca nu mai au voie se parcheze in centru si vor fi obligati sa foloseasca parcarile subterane care vor practica preturi mult mai mari decat cele ale sistemului Telpark.
Al doilea proiect de hotarare prevede atribuirea directa, prin contract de concesiune, catre ADP, a peste opt hectare de strazi, „in vederea realizarii unor parcari subterane”. Concesiunea s-ar face pe 49 de ani. Suprafetele de teren au dimensiuni intre 780 si 34.800 mp si sunt situate pe strazile: Popa sapca, Gheorghe Dima, Bulevardul Take Ionescu, Hector, Asanesti, Piata Ion Huniade si str. Vilson. Daca alesii locali vor fi de acord cu concesionarea acestor suprafete, firma Walco se angajeaza sa investeasca, din fonduri exclusiv private, trei parcari in zona Parcului Botanic, la Punctele Cardinale si bd. I.C. Bratianu. in referat se precizeaza ca nivelul redeventei va fi de 1% pe perioada recuperarii investitiei, iar partenerul – ADP – ar trebui sa aloce 30% din profiturile nete proprii, rezultate din asocierea cu Walco, pentru lucrari de investitii.
Lobby politic facut de primarul Ciuhandu
Din randul consilierilor locali au aparut deja discutii pe aceasta tema, concesionarea catre ADP fiind un subiect tabu. in speranta ca in 2012, an electoral, se va putea lauda ca a adus investitori americani pentru a construi parcari subterane, primarul Gheorghe Ciuhandu poarta discutii cu liderii politici, pentru sprijinirea acestui proiect.
Consilierul local PD-L Ovidiu Ciuhandu crede ca acest proiect nu va trece de votul alesilor, pentru ca exista riscul ca orasul sa fie blocat de concesionarea pe o perioada foarte lunga, in cazul in care parteneriatul dintre americani si ADP nu se va infaptui. in referat se precizeaza, totusi, o portita. in cazul in care contractul de asociere nu se semneaza in termen de 6 luni de la data adoptarii hotararii, contractul de concesiune va fi nul de drept.